Franța a cerut Comisiei Europene să „reconsidere” recrutarea controversată a unei experte din SUA. „Nu vedem niciun motiv”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul francez a cerut, joi, executivului european să revină asupra numirii Fionei Scott Morton, fostă lobbyistă şi care a activat în trecut în administraţia lui Barack Obama, într-un post-cheie pentru reglementarea activităţii giganţilor din domeniul tehnologiei.

Comisia Europeană respinge cererea Franței FOTO: Pixabay

Cererea a fost reluată, vineri, de liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European, care au invocat riscurile de conflict de interese şi de ingerinţă a Washingtonului, notează AFP.

Comisia Europeană nu „vede motive să reconsidere”

O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europeane a anunțat că executivul UE „nu vede motive să reconsidere”.

Decizia a fost luată. Nu vedem niciun motiv pentru a o reconsidera, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinanţ, în cadrul briefingului de presă cotidian.

Fiona Scott Morton, profesoară de economie la universitatea Yale, a fost aleasă drept noua economistă şefă a Direcţiei generale pentru concurenţă. Numirea, care a avut loc marți, a provocat reacţii indignate, în special în Franţa.

Aleşi din întreg eşichierul politic au atras atenţia asupra fostelor poziţii ocupată de americancă, precum responsabilă pentru analiză economică în cadrul diviziei antitrust a Ministerului american al Justiţiei, între mai 2011 şi decembrie 2012, sau consultantă pentru marile grupuri tehnologice precum Amazon, Apple şi Microsoft.

Reglementarea domeniului digital este o miză capitală pentru Franţa şi pentru Europa. Această numire merită să fie reconsiderată de Comisie, a reacţionat joi seară ministrul francez de externe, Catherine Colonna.

În Parlamentul European, liderii grupurilor PPE (dreapta), germanul Manfred Weber, S&D (social-democraţi), spaniola Iratxe Garcia Perez, Renew Europe (centrişti şi liberali), francezul Stéphane Séjourné, şi Verzi, belgianul Philippe Lamberts, i-au scris şi ei Comisiei Europene pentru a-i cere „să anuleze această decizie”.

Într-un moment în care instituţiile noastre fac obiectul unei examinări minuţioase în contextul ingerinţelor străine, nu înţelegem de ce candidaţi non-europeni sunt luaţi în considerare pentru un post atât de strategic şi de înalt nivel, explică ei într-o scrisoare datată vineri şi adresată comisarului european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

Puternica Direcţie generală pentru concurenţă este însărcinată să vegheze la buna funcţionare a concurenţei în UE şi să ancheteze în special asupra abuzurilor de poziţie dominantă ale giganţilor din domeniul tehnologiei, care au atras amenzi record în ultimii ani.

Numirea Fionei Scott Morton intervine într-un moment în care UE trebuie să aplice noi legislaţii ambiţioase pentru a reglementa acest sector. De asemenea, această numire alimentează criticile împotriva Ursulei von der Leyen, considerată prea atlantistă, notează AFP.

Mai multe pentru tine:
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat