François Hollande exprimă la Vatican recunoştinţa poporului francez faţă de Papa Francisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele François Hollande a fost primit miercuri la Roma, de Papa Francisc, căruia a ţinut să-i transmită "recunoştinţa" poporului francez pentru "vorbele foarte încurajatoare" de după asasinarea în Franţa a unui preot, într-o biserică, de către doi jihadişti, relatează AFP.

Papa Francisc a transmis mesaje de susţinere Franţei atât în urma acestei crime de la Saint-Etienne-du-Rouvray, în Normandia, pe 26 iulie, cât şi a atacului sângeros de la Nisa de pe 14 iulie, Ziua Naţională, soldat cu 86 de morţi.

"Este foarte important ceea ce tocmai i-am transmis Papei, (şi anume) cât de sensibili suntem la vorbele pe care le-a spus şi faţă de acţiunea sa care ne încurajează viziunea despre umanitate", a declarat Hollande cu puţin înainte de a se duce la Vatican pentru a se întâlni cu Jorge Bergoglio, care a rostit "vorbe foarte încurajatoare" după aceste violenţe.

Şeful statului francez, însoţit de ministrul de Interne Bernard Cazeneuve, s-a oprit în centrul capitalei italiene, la Biserica Saint-Louis des Français, construită de către regii Franţei şi care este în continuare administrată de Franţa.

El s-a dus să se reculeagă câteva momente într-o capelă dedicată victimelor terorismului, în apropierea unor tablouri de Caravaggio, care contribuie la celebritatea acestei biserici baroce.

Această audiere privată, la Vatican, a doua de la alegerea în mai 2012 a lui Hollande, care se declară ateu, a fost anunţată luni, în timp ce catolicii sărbătoreau Adormirea Maicii Domului.

La sanctuarul de la Lourdes, în sud-estul Franţei, tradiţionalul pelerinaj de pe 15 august a avut loc în condiţii sporite de securitate din cauza ameninţării teroriste.

Pe 26 iulie, la câteva ore după asasinarea preotului Jacques Hamel, preşedintele socialist l-a sunat pe Papă şi i-a promis că "se va face totul" pentru protejarea bisericilor. El a subliniat că "atunci când este atacat un preot, întreaga Franţă este rănită".

"REPUBLICA PROFANATĂ"

Hollande a făcut declaraţii similare miercuri, subliniind că atunci când "o biserică este atinsă, un preot este asasinat, Republica (franceză) este profanată".

Laicitatea franceză, uneori prost înţeleasă în străinătate şi mai ales la Vatican, există pentru a "proteja cultele", a insistat el.

"Acest mesaj al laicităţii nu este un mesaj care să rănească, ci un mesaj care să unească şi să adune", a adăugat preşedintele francez.

La o zi după atac, Hollande s-a dus la Catedrala Notre-Dame de Paris pentru a asista la o slujbă solemnă în memoria preotului Hamel.

Autorităţile franceze şi-au exprimat recunoştinţa faţă de cler, care a făcut totul - în special prin manifestaţii de fraternitate atât în biserici cât şi în moschei - pentru a diminua tensiunile interreligioase într-o ţară marcată de secole de catolicism, în care trăiesc mai multe milioane de musulmani.

Întâlnirea lui Hollande cu Pape Francisc, care s-a încheiat către ora locală 17.30 (18.30, ora României), a durat aproximativ 40 de minute.

Preşedintele francez a precizat în faţa presei că intenţiona să discute cu Papa despre situaţia creştinilor în Orient, despre care cei doi au discutat deja la telefon pe 26 iulie.

Hollande a evocat joi "suferinţele" îndurate de creştini, mai ales în Irak şi Siria. El a subliniat "cât de indispensabili sunt ei, deoarece contribuie la echilibrul" regiunii.

Preşedinţia franceză şi-a exprimat totodată speranţa ca odată cu această vizită să întoarcă pagina unor tensiuni din primii ani de mandat ai lui François Hollande cu privire la adoptarea în 2013 a legii care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţiile, care s-au lovit de opoziţia Bisericii Catolice.

Iar Sfântul Scaun a refuzat să acrediteze, în 2015, un ambasador propus de Franţa, pe Laurent Stefanini, un catolic practicant şi homosexual. După un an de vacanţă a postului, alt diplomat, Philippe Zeller, l-a ocupat în iunie.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”