Fotografii inedite publicate la Berlin atestă prezenţa lui Demjanjuk în lagărul Sobibor, lucru negat întotdeauna de gardianul nazist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John Demjanjuk,  în timpul procesului în care a fost condamnat, la Ierusalim, în 25 aprilie 1988 , pentru crime împotriva umanităţii. Foto EAP EFE

Un muzeu berlinez a indicat luni că se află în posesia unor fotografii inedite cu fostul gardian John Demjanjuk în lagărul de exterminare de la Sobibor, unde a negat întotdeauna că s-a aflat.

Acest apatrid, ukrainean din naştere, a fost găsit vinovat în 2011 de un tribunal german că a participat la uciderea a 27.900 de evrei la Sobibor, în Polonia ocupată de nazişti, şi a fost condamnat la cinci ani de închisoare. A murit un an mai târziu, înainte ca justiţia să se poată pronunţa cu privire la apelul său. 

Potrivit Muzeului de istorie Topografia Terorii, situat în fostul sediu berlinez al Gestapo-ului, fotografiile care îl prezintă în lagărul morţii fac parte dintr-o colecţie de peste 350 de piese recent descoperite care oferă "o privire de ansamblu detaliată" asupra locului. 

Documentele au fost găsite printre bunurile moştenite de fostul ofiţer SS Johann Niemann, ucis în 1943 în timpul unei revolte a prizonierilor din Sobibor, adaugă muzeul într-un comunicat. 

"Colecţia Niemann ne permite să ne extindem cunoştinţele cu privire la "Operaţiunea Reinhard", moartea a 1,8 milioane de evrei la Sobibor, lagărele Belzec şi Treblinka", a estimat muzeul. Fotografiile vor fi adunate într-o carte ce va fi lansată la 28 ianuarie. 

Născut în 1920, în Ucraina, John Demjanjuk a emigrat în Statele Unite după al doilea Război Mondial unde a primit cetăţeania americană. S-a prezentat pentru prima dată în faţa justiţiei în 1986, la Ierusalim, sub acuzaţia de a fi "Ivan cel Groaznic", un gardian ucrainean din lagărul de la Treblinka (în estul Poloniei), cunoscut pentru cruzimea sa. A fost eliberat cinci ani mai târziu, când s-a dovedit că nu a fost acel gardian. 

Dar după apariţia unor dovezi care au arătat că a fost paznic în alte lagăre naziste, i-a fost retrasă cetăţenia americană în 2002, apoi extrădat în 2009 în Germania. 

În timpul procesului său, Demjanjuk a recunoscut că a fost capturat de germani în 1942 pe când era înregimentat în Armata roşie şi a asigurat că a fost transferat de la un lagăr de prizonieri la altul până la sfârşitul războiului. El a pretins întotdeauna că nu a fost niciodată la Sobibor. A murit într-un azil de bătrâni din Bavaria, în martie 2012, la vârsta de 91 de ani. Povestea sa a stat la baza unui documentar produs, anul trecut, de Netflix şi intitulat  "The Devil Next Door".

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare