FOTO VIDEO Grecia: Insula Thasos, cuprinsă de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Insula grecească Thassos, aflată la est de oraşul Salonic, este cuprinsă de un incendiu forestier care arde de trei zile. Sâmbătă, autorităţile au mobilizat elicoptere care au eliberat apă deasupra flăcărilor. Până acum au ars peste 400 de hectare de vegetaţie.

Pompierii din Thassos s-au luptat sâmbătă să ţină sub control flăcările puternice, care au afectat o regiune întinsă pe unul dintre dealurile insulei, la nord de Marea Egee. 

Incendiul, care a izbucnit vineri, a distrus până acum 400 de hectare de pini şi platani, potrivit autorităţilor locale. „Incendiul are loc într-o regiune greu accesibilă”, dar „nu este o ameninţare pentru locuitori”, potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului de Pompieri din Thassos.

În prezent, pompierii au sub control incendiul, dar aproximativ 150 de persoane au fost evacuate.

Incendiul din Thassos, noaptea. FOTO: Twitter

Din cauza vânturilor puternice din nord şi a temperaturilor foarte mari atinse în lunile de vară, în special iulie şi august, incendiile forestiere fac parte dintr-un fenomen comun în Grecia. Acestea sunt cauza principală a despăduririi din zonă.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete