FOTO Tezaurul Sfântului Gennaro, mai scump decât bijuteriile coroanei britanice, este expus la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colierul Sfântului Gennaro. FOTO: Reuters

O colecţie napolitană cu bijuterii somptuoase, ascunsă timp de secole, este deschisă pentru a fi vizitată la Roma. Colecţia, estimată a fi mai scumpă decât bijuteriile coroanei din Anglia, este rar expusă.

„Tezaurul din San Gennaro”, alcătuit din  bijuterii donate în onoarea patronului spiritual din Napoli, a părăsit de puţine ori oraşul din sudul Italiei. Colecţia de 70 de piese de bijuterie a fost închisă timp de mai multe secole în interiorul unui seif, uitată de restul lumii.

Tezaurul a fost transportat sub paza agenţilor înarmaţi la un muzeu Fondazione din centrul Romei, la începutul acestei luni, şi va fi expus până în februarie.

Tezaurul cuprinde una dintre cele mai preţioase bijuterii din lume, potrivit spuselor experţilor: colierul Sfântului Gennaro, care a decorat în 1679 un bust din aur şi argint ce conţinea craniul martirului. Mai multe piese separate au fost puse împreună de-a lungul secolelor şi au format colierul în forma sa actuală, inclusiv o cruce din diamante donată de împăratul francez Napoleon şi alte daruri de la monarhi din vremea când Napoli era o mare putere în regiune.

Colierul Sf Gennaro FOTO: Reuters

Colierului i se adaugă de pereceh de cercei şi o mitră (acoperământ al capului bogat ornamentat, purtat de ierarhi în timpul slujbelor).

Colierul Sf Gennaro FOTO: Reuters

San Gennaro (Sfantul Gennaro) a fost episcop de Benevento iar în timpul prigonirii creştinilor de către împăratul Diocleţian a fost decapitat, în anul 305. Conform legendei, o femeie a strâns sângele scurs într-o amuletă şi l-a păstrat. Minunea sângerării a avut loc prima dată în anul 313 iar de atunci se repetă în fiecare an în luna mai şi septembrie. Minunea constă în faptul că în timpul slujbei, sângele se lichefiază.

Napoleon a fost unul dintre împăraţii care a dăruit bijuterii pentru a compune tezaurul. FOTO: Reuters

Mii de oameni se adună în fiecare an la catedrală pentru a vedea dacă un flacon cu sânge coagulat al sfântului redevine lichid, miracol pe care îl consideră aducător de noroc. Scepticii pun lichefierea pe seama mişcărilor de agitare au a căldurii mâinilor celor care ating flaconul. 

Mitra, parte a tezaurului Sf Gennaro FOTO: Reuters

Unii napolitani cred că dezastrul provocat de cutremurul din 1980, atunci când au murit mii de oameni, a căzut asupra oraşului din cauză că în acel an sângele nu se lichefiase.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare