FOTO Stop Brexit: Proprietari de câini au defilat împreună cu patrupedele lor prin centrul Londrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

În jur de o mie de câini şi stăpânii lor au defilat duminică în centrul Londrei până la palatul Westminster, sediul parlamentului, în sprijinul campaniei pentru stoparea Brexit-ului printr-un al doilea referendum, relatează Reuters şi AFP.

GALERIE FOTO

Organizatorii aşa-numite campanii 'Wooferendum' susţin că animalele de companie vor avea de suferit de pe urma ieşirii ţării din UE, din cauza deficitului de veterinari, a creşterii costurilor de întreţinere a patrupedelor, dar şi a renunţării la paşapoartele europene pentru acestea.

Marşul şi-a propus să susţină o campanie mai largă pentru un 'Vot al poporului' cu privire la Brexit, la care britanicii să aibă şansa să se pronunţe asupra oricărui acord pe care premierul Theresa May îl va încheia cu Bruxellesul.

Parada patrupedelor a avut loc cu două săptămâni înaintea unei mari manifestaţii - rezervată doar oamenilor, de această dată - prevăzute la Londra pe 20 octombrie, pentru organizarea unui nou vot legat de Brexit.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?