FOTO Peste 500 de imigranţi nord-africani salvaţi de pe o navă eşuată lângă Lampedusa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de imigranţi din Libia, aflaţi la bordul unei nave care a eşuat în apropiere de portul insulei Lampedusa, au fost salvaţi ieri, a anunţat Paza de Coastă italiană.

"Am reuşit să salvăm toate persoanele. Nu credem că există victime", a declarat Vittorio Alessandro, purtătorul de cuvânt al Pazei de Coastă italiene, citat de AFP.

Ambarcaţiunea a eşuat în apropiere de portul din Lampedusa, iar numeroase persoane, printre care şi femei, şi copii, se aruncaseră în mare. Nava se îndrepta spre Malta, dar a fost escortată de Paza de Coastă malteză spre Lampedusa.

În ultimele 24 de ore, alţi 2.000 de imigranţi clandestini au debarcat pe insulă, transmite informazione.it. Ultimii au păşit pe teritoriul italian astăzi dimineaţă. Ambarcaţiunea eşuată cu cei peste 500 de libieni a fost interceptată de forţele marine în cursul zilei de ieri iar, în noaptea de sâmbătă spre duminică, alte 178 de persoane au necesitat ajutorul Pazei de Coastă italiene.

De la începutul anului, aproximativ 30.000 de imigranţi au debarcat în Italia. Ei provin din ţările Africii de Nord, mai ales din Tunisia şi Libia unde au avut loc conflicte armate puternice.

Vezi GALERIE FOTO pe adevarul.it


Populaţia italiană de pe insula Lampedusa este nemulţumită de afluxul masiv de imigranţi nord-africani

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun