FOTO La "Valle dei Tempi" vor fi expuse sculpturi celebre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Templul lui Hercule face parte din situl arheologic "Valle dei Tempi" din Agrigento

Până la data de 3 octombrie cincizeci de lucrări de sculptură vor fi expuse în interiorul site-ului arheologic din Agrigento, patrimoniu mondial UNESCO.

Capodopere de Carla Accardi, Mirko Basaldella, Giacomo Manzu, Francesco Messina, Emilio Greco, Daniel Spoerri vor fi expuse până în toamnă, după care urmează a fi scoase la licitaţie, prin casa Christie's la Milano.

Cu veniturile obţinute în urma licitaţiei vor începe lucrările de restaurare la Templul lui Zeus. Artiştii implicaţi în iniţiativă au donat toate sculpturile, sau o parte din munca lor, pentru această acţiune de recuperare a Templului lui Zeus.

Aria arheologică "Valle dei Templi" (în română Valea templelor) se situează la sud-vest de oraşul sicilian Agrigento, pe dealul unde în anul 580 î.Hr. grecii au fondat oraşul Akragas. În anul 406 î.Hr. a fost distrus de cartaginezi, dar fusese reconstruit de Timoleon, tiranul Siracusei. A fost unul dintre cele mai importante oraşe din bazinul Mării Mediterane. În perioada romană oraşul se numea Agrigentum.

Vezi aici galerie foto cu impresionantele lucrări



Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert