Fostul şef al Serviciului Ucrainean de Securitate: Crimeea ar putea reveni sub controlul Ucrainei peste doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Serviciului ucrainean de securitate (SBU), generalul Nikolai Malomuj, a declarat marţi că peninsula Crimeea ar putea reveni de facto sub controlul Ucrainei aproximativ peste doi ani, dacă locuitorii din regiune vor susţine această idee, informează agenţia Ukrinform.

Nikolai Malomuj susţine că este posibil ca în aproape doi ani Rusia să fie afectată de o gravă criză economică, în contextul unor posibile sancţiuni din partea puterilor din Occident.

„Sunt sigur că peste vreo doi ani Peninsula Crimeea va fi din nou a noastră (a ucrainenilor). Acest lucru se va întâmpla când situaţia din Rusia se va schimba, iar perspectiva de a primi înapoi teritoriul nostru va deveni reală", a precizat fostul şef al Serviciului Ucrainean de Securitate.

În acelaşi timp, generalul a subliniat că autorităţile de la Kiev vor să soluţioneze acest conflict pe calea dialogului, exprimându-şi speranţa că noul preşedinte al Ucrainei va putea să iniţieze un astfel de dialog cu Rusia.

O parte din „predicţiile” lui Malomuj par să aibă o bază, secretarul american de Stat, John Kerry, declarându-se în cursul zilei de marţi nemulţumit de atitudinea Kremlinului faţă de Ucraina şi deciziile de la Geneva.  

În cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus, Serghei Lavrov, Kerry a avertizat că Washingtonul ar putea înăspri sancţiunile împotriva Moscovei, dacă nu partea rusă nu va înregistra progrese în aplicarea acordului de la Geneva, care prevede, în special, dezarmarea grupărilor armate ilegale şi evacuarea clădirilor ocupate în oraşele ucrainene.

Anterior, Lavrov a afirmat că anume autorităţile de la Kiev „încalcă grav acordul de la Geneva: „Nu numai că acordul de la Geneva nu este respectat, ci sunt luate măsuri, în special de către cei care au preluat puterea la Kiev, care îl încalcă grav”, a declarat şeful diplomaţiei ruse într-o conferinţă de presă, fiind citat de Agence France Presse.

Republica ucraineană Crimeea a fost alipită Rusiei la jumătatea lui martie, în urma unui referendum privind statutul său politic. Autorităţile de la Kiev şi ţările occidentale nu recunosc acest referendum şi denunţă anexarea peninsulei de către Moscova.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima