Fostul rege al Spaniei le-a comunicat prietenilor că nu s-a exilat definitiv. Guvernul refuză să dezvăluie locul unde se află fostul monarh

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul rege Juan Carlos al Spaniei le-a comunicat prietenilor că a plecat în exil doar temporar, susţine presa spaniolă preluată de Reuters. ''Nu sunt în vacanţă şi nu părăsesc Spania. Este doar o paranteză'', le-a scris el într-un mesaj, potrivit ziarului La Vanguardia.

Acuzat de corupţie, Juan Carlos a decis să plece din ţară pentru a evita să îi creeze probleme fiului său, actualul rege Felipe al VI-lea, a comunicat luni Casa Regală a Spaniei.

Anunţul a fost urmat de speculaţii privind locul unde se află în prezent fostul suveran în vârstă de 82 de ani. La Vanguardia şi ABC susţineau marţi că el a ajuns în Republica Dominicană, via Portugalia, şi este oaspetele unei familii bogate. Cotidianul El Pais, care scrie la rândul său că Juan Carlos şi-a informat prietenii că nu va rămâne în exil, adaugă că ''alţii, în guvern, cred că nu va fi chiar atât de uşor''. Aceeaşi publicaţie, precum şi El Confidencial afirmă că regele emerit - titlu pe care şi l-a păstrat - se află încă în Portugalia. Autorităţile dominicane au declarat agenţiei Reuters că el a fost ultima dată în vizită în insula din Caraibe în perioada 28 februarie - 2 martie şi că nu au informaţii despre o eventuală sosire.

Casa Regală spaniolă păstrează o tăcere absolută cu privire la plecarea fostului monarh Juan Carlos I şi nu dezvăluie niciun indiciu cu privire la actuala reşedinţă a acestuia. Nici executivul de la Madrid nu are o atitudine distinctă, iar premierul socialist, Pedro Sanchez, s-a exprimat cu multă prudenţă, refuzând să dea informaţii despre regele emerit reiterând „respectul absolut” faţă de deciziile Casei Regale.

Nici executivul de la Madrid nu are o atitudine distinctă, iar premierul socialist, Pedro Sanchez, s-a exprimat cu multă prudenţă, refuzând să dea informaţii despre plecarea lui Juan Carlos, reiterând cu multe eufemisme „respectul absolut” faţă de adeciziile Casei Regale deoarece, în esenţă, reprezintă „o distanţare faţă de un comportament neexemplar”. O atitudine criticată cu vehemenţă de Unidas Podemos, partenerii socialiştilor la guvernare, care o etichetează ca fiind, citez: „decepţionantă” şi „prea tolerantă faţă de fuga ruşinoasă a fostului rege”.

Jurnaliştii spanioli dezvăluie anumite scenarii conform cărora ar fi fost pregătită, plecare, fuga sau exilul regelui emerit.

Astfel, marţi dimineaţă, cotidianul La Vanguardia venea cu detalii relevante privind plecarea lui Juan Carlos care, conform acestora,  ar fi părăsit duminică dimineaţa Madridul şi ar fi înnoptat în Sangenjo, un mic oraş de pe coasta Galiţiei, unde îşi petrecea verile practicând sporturi nautice. De aici, luni dimineaţă ar fi trecut frontiera în Portugalia, după care ar fi luat un  avion din Porto pentru a zbura în Republica Dominicană.

Conform aceloraşi dezvăluiri, în Republica Dominicana Juan Carlos ar fi fost primit de Pepe Fanjul, un important om de afaceri cubanez care aparţine unei bogate familii din America Latină care domină comerţul cu  zahăr în America Centrală

Dar ulterior acest scenariu a fost dezminţit de autorităţile dominicane care au infirmat sosirea fostului rege spaniol. 

Marţi după-amiază, un alt cotidian spaniol venea cu o altă ipoteză conform căreia Juan Carlos nu ar fi ajuns chiar atât de departe şi că s-ar afla în oraşul portughez Cascais, unde şi-a petrecut copilăria. Un oraş de coastă, situat la doar 30 de kilometri de Lisabona cu un ridicat nivel de trai, un renumit refugiu pentru membrii caselor regale, un oraş unde, de altfel, s-a refugiat şi regele Carol al II-lea împreună cu Elena Lupescu. Scenariu mult mai probabil, ţinând cont de starea precară de sănătate a fostului monarh care reclamă o atentă asistenţă medicală, ipoteză confirmată de altfel şi de presa portugheză.

Dincolo de aceste informaţii vehiculate de presa spaniolă, ceea ce deocamdată se prezintă a fi o certitudine, fără să existe nicio confirmare oficială,  este că ieşirea din scenă a lui Juan Carlos I a fost pregătită cu câteva săptămâni în urmă împreuna cu actualul rege Felipe al VI-lea şi ar fi primit sprijinul premierului Pedro Sanchez, iar luni, când informaţia a fost dată publicităţii, fostul monarh deja părăsise Spania.

uan Carlos a fost încoronat în 1975, după moartea generalului Francisco Franco, şi a fost respectat pentru contribuţia la revenirea Spaniei la democraţie, după dictatură. Imaginea fostului rege a fost însă afectată în ultima vreme de scandaluri. Procurori din Elveţia şi Spania anchetează de câteva luni posibila luare de mită pentru un contract de construcţii feroviare; fostul rege nu este oficial suspect, dar detalii din anchetă au ajuns la presă. În iulie 2018 au fost publicate înregistrări în care o fostă amantă a lui Juan Carlos, Corinna Larsen (cunoscută şi sub numele de Corinna zu Sayn-Wittgenstein, cetăţeană germană), afirma că acesta a încasat un comision de circa 100 milioane de dolari, sumă vărsată în secret de către Arabia Saudită într-un cont din Elveţia.

Ştirile despre fostul rege sunt în continuare foarte urmărite în Spania. Pe o petiţie pentru schimbarea numelui Universităţii Juan Carlos din Madrid s-au strâns peste 39.000 de semnături. ''Cazurile de corupţie din jurul familiei regale continuă să apară, subminând imaginea unei monarhii care ne-a fost prezentată drept 'salutară' şi 'modestă' '', arată documentul.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție