Fonduri UE restricţionate pentru regimurile politice nedemocratice şi corupte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acordarea asistenţei financiare de urgenţă de la UE trebuie să depindă de respectarea drepturilor omului şi a democraţiei, susţin eurodeputaţii care au început de săptămâna trecută demersurile pentru amendarea regulilor UE în acest sens.

„De prea multe ori în trecut, aceasta asistenţă a fost acordată cu puţină preocupare pentru valorile europene", a precizat europarlamentarul Metin Kazak (ALDE, Bulgaria) autorul poziţiei PE pe noul regulemant privind asistenţa macro-financiară a UE. El a dat ca exemplu ajutorul acordat Ucrainei în 2002 şi Tadjikistanului în 2000, în timp ce în rândul liderilor politici din Parlamentul European au apărut tot mai multe îngrijorări şi voci care compară actuala situaţie din Ucraina cu cea din Belarus.

Raportul lui Kazak arată că doar acele state vecine UE care demonstrează un angajament în consolidarea instituţiilor democratice, a drepturilor omului, transparenţei şi luptei împotriva corupţiei să poată beneficia de împrumuturi de urgenţă sau de granturi europene.

Modificarea regulamentului UE pentru asistenţă vizează în special ţările din Balcani şi vecinătatea estică.

Raportul menţionează îngrijorări legate de faptul că UE a dat bani pentru ţările vecine fără a face şi controale suficiente. Eurodeputaţii mai cer să aibă un cuvânt de spus la acordarea fiecărui astfel de ajutor şi, după votul de la sfârşitul săptămânii trecute vor începe negocierile oficiale cu Consiliul European pe această temă.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online