Fondatorul Wikileaks, absent şi miercuri de la tribunalul britanic care îi judecă recursul împotriva extrădarii sale în SUA

0
Publicat:

Julian Assange, fondatorul Wikileaks, este din nou absent miercuri, în a doua şi ultima zi în care justiţia britanică îi examinează cererea de recurs împotriva extrădării în SUA, unde este acuzat de spionaj, transmite AFP, citată de Agerpres.

Julian Assange. FOTO Daniel Leal/ AFP

Zeci de manifestanţi s-au reunit încă o dată, pe o vreme ploioasă, în faţa Înaltei Curţi de la Londra pentru a-şi exprima sprijinul faţă de australianul în vârstă de 52 de ani.

Julian Assange riscă 175 de ani de închisoare în SUA pentru o scurgere masivă de documente, într-un caz ridicat la rangul de simbol al ameninţărilor la adresa libertăţii presei.

Doi magistrați urmează să se pronunţe cu privire la posibilitatea de a-i acorda sau nu lui Julian Assange dreptul de a face apel împotriva extrădării sale în Statele Unite, acceptată în iunie 2022 de guvernul britanic.

În cazul în care judecătorii vor refuza dreptul la apel, apropiaţii lui Assange se tem că aceasta ar putea fi predat rapid Statelor Unite, chiar dacă speră că vor putea sesiza la timp Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

La fel ca marţi, australianul nu este prezent miercuri nici în persoană, nici prin videoconferinţă în fața instanței.

Recent, apropiaţii săi au tras un semnal de alarmă în privinţa degradării stării sale de sănătate şi spun că se tem că va muri dacă va fi predat Statelor Unite.

Ce spun avocații lui Assange

Avocaţii săi au insistat şi asupra riscului de sinucidere a lui Assange, închis de 12 ani în Marea Britanie - şapte ani refugiat în ambasada Ecuadorului, apoi cinci ani deţinut în închisoarea de înaltă securitate Belmarsh, în estul Londrei.

Miercuri urmau să îşi prezinte argumentele reprezentanţii guvernului american.

„Există un risc real ca el să fie supus unui refuz al justiţiei flagrant”

Marţi, în prima zi a audierilor, apărarea lui Assange a denunţat acuzaţii motivate politic.

Julian Assange, fondatorul Wikileaks este urmărit pentru „practici jurnalistice obişnuite'' constând în „obţinerea şi publicarea de informaţii'', a arătat avocatul său, adăugând că australianul riscă în SUA o pedeapsă disproporţionată şi „există un risc real ca el să fie supus unui refuz al justiţiei flagrant''.

Assange a fost arestat de poliţia britanică în 2019 după şapte ani în care nu a putut părăsi ambasada Ecuadorului la Londra, pentru a evita să fie extrădat în Suedia într-o anchetă pentru viol, clasată fără urmări în 2019.

Urmărit pentru publicarea a peste 700.000 de documente confidenţiale ale SUA

Fondatorul Wikileaks riscă până la 175 ani de închisoare în SUA, unde este urmărit pentru publicarea începând din 2010 a peste 700.000 de documente confidenţiale despre activităţile militare şi diplomatice ale Statelor Unite, mai ales în Irak şi Afganistan.

Printre materialele publicate se află şi o înregistrare video în care mai mulţi civili, printre care doi jurnalişti ai agenţiei Reuters, sunt ucişi de tiruri trase dintr-un elicopter american de luptă în Irak, în iulie 2007.

Documentele fuseseră obţinute graţie unui soldat american, Chelsea Manning. Condamnată în august 2013 la 35 ani de închisoare de o curte marţială, Chelsea Manning (născută Bradley Manning) a fost eliberată după şapte ani după ce preşedintele Barack Obama i-a comutat pedeapsa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine