Fondatorul site-ului  WikiLeaks, Julian Assange, a acceptat să fie interogat la Londra de către procurori suedezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Julian Assange a acceptat o solicitare a procurorilor suedezi de a-l interoga la Londra cu privire la acuzaţiile de agresiune sexuală, a anunţat un avocat al fondatorului site-ului WikiLeaks, relatează Euronews.

Assange este refugiat în sediul Ambasadei Ecuadorului din capitala Marii Britanii de peste trei ani, de teamă că ar putea fi extrădat către Statele Unite. În această perioadă el i-a invitat în patru rânduri pe procurorii suedezi să-l interogheze în sediul misiunii eucuadoriene.

Avocatul său Per Samuelson a apreciat că această schimbare radicală de poziţie a autorităţilor suedeze reprezintă o "mică victorie", întrebându-se de ce au aşteptat atât de mult timp.

"Important este că, din toamna lui 2010 şi până acum, procurorul n-a făcut nimic, timp de patru ani. Acest lucru este o încălcare clară a legii suedeze. Acest lucru l-a afectat extrem de grav pe domnul Assange, le-a afectat totodată pe ambele femei, al căror caz nu a fost judecat în această perioadă de patru ani, şi afectează justiţia, pentru că martorii uită, timpul trece, iar situaţia pare mai rea în prezent decât era în 2010", a subliniat Samuelson.

Această schimbare de strategie apare în contextul în care acuzaţiile formulate împotriva lui Assange riscă să fie prescrise în august, potrivit legislaţiei suedeze.

Australianul a cerut azil în sediul Ambasadei Ecuadorului, temându-se că Marea Britanie l-ar fi putut extrăda în Suedia pentru a fi interogat în legătură cu agresiunea sexuală, şi că ar fi putut să fie trimis ulterior în Statele Unite, pentru a fi judecat în cadrul celei mai mari scurgeri de informaţii secrete din istoria americană.

WikiLeaks se află la originea difuzării în 2010 a aproximativ 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de rapoarte militare clasate "secret al Apărării".

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!