Fiul unei deputate din Marea Britanie a plecat să lupte în războiul din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul unei deputate din Marea Britanie a afirmat că se află într-un grup de foşti soldaţi englezi care pleacă să lupte în războiul din Ucraina, în pofida avetismentelor guvernului ţării lor.

Ben Grant are 30 de ani şi este fiul cel mare al deputatei conservatoare Helen Grant. Ea este responsabilă în guvern cu problema educaţiiei fetelor şi a fost şi secretar de stat.

„Nu am fost trimis, nu are nimic de-a face cu guvernul, nimic de-a face cu mama mea", a spus declarat el pentru cotidianul britanic The Guardian care l-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute în gara din Lviv (Vestul Ucrainei), aşteptând un tren spre capitala Kiev.

„M-am hotărât să fac asta", „nici măcar nu i-am spus mamei", a adăugat tânărul care a petrecut mai bine de cinci ani în comandourile Royal Marines. El face parte dintr-un grup de şapte foşti militari, relatează Agerpres.

Ben Grant este tată a trei copii şi a luat decizia să lupte în Ucraina după ce a văzut imagini cu un bombardament rus asupra unei case din care se auzeau strigăte de copii. În opinia sa, vor mai fi o sută de soldaţi care vor merge în război.

La sfârşitul lunii februarie, ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a părut să fie de acord cu astfel de demersuri. Totuşi, miercuri, aceasta a dat înapoi şi a spus că atunci şi-a „exprimat sprijinul pentru cauza ucraineană”.

„Ei duc un război drept şi facem tot ce putem pentru a-i sprijini", declarase ea la Washington, într-o conferinţă de presă alături de omologul său american, Antony Blinken.

Miercuri, în Parlament, ministrul apărării, Ben Wallace, i-a "descurajat ferm" pe britanici să meargă în Ucraina pentru a lupta.

El a subliniat că orice membru actual al armatei care ar face acest lucru „ar încălca legea" şi va fi urmărit penal la întoarcere pentru dezertare. „Ucrainenii sunt foarte clari: (dacă) mergi acolo, eşti acolo permanent", „nu pentru un selfie şi şase săptămâni", „eşti acolo cu adevărat", a declarat el.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”