Finanţarea din partea UE executată prin ONG-uri trebuie să fie mai transparentă, transmite Curtea de Conturi Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Finanţarea UE a ONG-urilor pentru ajutorul pentru dezvoltare şi ajutorul umanitar, protecţia mediului şi cultură şi alte scopuri ar trebui să fie mai transparentă, se arată într-un raport al Curţii de Conturi Europene, care avertizează că actualul sistem de clasificare a ONG-urilor nu este fiabil şi că Comisia Europeană nu are destule informaţii privind modul în care sunt cheltuiţi banii.

Între 2014 şi 2017, Comisia Europeană a planificat cheltuieli de aproximativ 11,3 miliarde de euro destinate ONG-urilor, care asistă Comisia la elaborarea, punerea în aplicare şi monitorizarea programelor UE din domenii precum ajutorul umanitar, dezvoltare sau cercetare şi inovare, conform unui comunicat de presă din partea Curţii de Conturi Europene.

De asemenea, aceasta din urmă a examinat modul în care Comisia identifică ONG-urile, cum se folosesc fondurile UE şi dacă aceste informaţii erau prezentate transparent de către Comisie.

„Potrivit concluziilor Curţii, Comisia nu este suficient de transparentă în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor UE de către ONG-uri. În opinia Curţii, clasificarea unei entităţi ca ONG în sistemul contabil al Comisiei nu este fiabilă, dat fiind că acest lucru se bazează pe declaraţii pe proprie răspundere şi că verificările pe care le efectuează Comisia sunt limitate”, se mai arată în comunicat, punând în evidenţă şi faptul că diferite servicii ale Comisiei nu gestionează la fel granturile acordate prin terţi. De asemenea, în cazul unor organisme ONU, procesele de selectare a ONG-urilor nu este întotdeauna transparent.

Curtea mai explică şi că datele colectate cu privire la fondurile UE utilizate de ONG-uri nu sunt uniforme, ducând la informaţii incomplete, în special în cazurile reţelelor de ONG-uri internaţionale şi a proiectelor aflate în gestiune indirectă.

„UE este cel mai mare donator de ajutor din lume şi ONG-urile joacă adesea un rol esenţial în furnizarea acestuia. Cu toate acestea, contribuabilii UE trebuie să ştie că banii lor sunt plătiţi către organizaţii definite în mod adecvat şi că Comisia este în măsură să dea seamă pentru toţi aceşti bani,” a declarat  Annemie Turtelboom, membra Curţii de Conturi Europene responsabilă de raport.

Deşi datele privind fondurile UE folosite de ONG-uri sunt publicate în mai multe sisteme, Curtea subliniază că volumul detaliilor este limitat, iar în cazul organismelor ONU, acestea fie nu au publicat, fie au publicat doar parţial contractele de atribuţie a ONG-urilor.

Astfel, Curtea a venit cu mai multe recomandări adresate Comisiei Europene:

  • să îmbunătăţească fiabilitatea informaţiilor privind ONG-urile în sistemul său contabil;
  • să verifice aplicarea normelor şi a procedurilor pentru granturile din partea UE acordate ONG-urilor prin intermediul unor terţi;
  • să îmbunătăţească informaţiile colectate cu privire la fondurile cheltuite de ONG-uri;
  • să adopte o abordare uniformă pentru publicarea detaliilor privind fondurile acordate ONG-urilor;
  • să verifice dacă organismele ONU publică date complete şi exacte privind finanţarea din partea UE acordată ONG-urilor.
Mai multe pentru tine:
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €