Femeile intră în luptă pentru tronul Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic, David Cameron, a anunţat, vineri, că cele 16 ţări membre ale Commonwealth-ului, al căror şef de stat este Regina Elisabeta a II-a, sunt de acord cu modificarea regulilor pivind succesiunea la tron. Asta înseamnă că şi fiicele monarhilor pot urca pe tron.

Principala modificare prevede ca fiii şi fiicele viitorilor monarhi britanici vor avea drepturi egale la tron, notează BBC.

Cameron, care s-a exprimat în faţa presei la Perth, în Australia, a precizat că aceste schimbări le vor permite, de asemenea, moştenitorilor regali să se căsătorească cu persoane de religie catolică fără să renunţe la Coroană.

În opinia lui Cameron, regulile, vechi de secole, erau în contradicţie cu ţările moderne ale Commonwealth-ului.
Aceasta înseamnă că dacă Prinţul William şi soţia sa „'vor avea o fetiţă, atunci acea fetiţă va fi într-o zi Regina noastră"', a mai spus Cameron, citat de AP.

În deschiderea summitului Commonwealth-ului, regina Marii Britanii a spus că femeile ar trebui să aibă un rol mai important în societate.

Conform vechilor legi ale succesiunii, ce datează de peste 300 de ani, moştenitorul la tron este primul născut, fiu, al monarhului. Numai dacă nu există fii, atunci coroana revine fiicei mai mari.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare