Exportul de arme made in Germany: breşe în sistemul de control

Germania se laudă cu „reguli severe, restrictive”, legate de exportul de armament. Totuşi, tehnică germană de luptă ajunge în regiuni de conflict în care nu are ce căuta. Care să fie explicaţia?

Indiferent de partidele care au guvernat în ultimii ani Germania, guvernul de la Berlin a tot subliniat că în ţară sunt valabile reguli foarte stricte referitoare la exporturile de armament. 

Cu toate acestea, presa dezvăluie periodic nereguli legate de aceste exporturi. Opinia publică este revoltată mai ales când arme de asalt germane sau alte produse din aceeaşi categorie îşi fac apariţia în regiuni de criză sau război. Asta fiindcă „severele reguli” ar trebui să facă imposibilă apariţia armelor germane în zonele fierbinţi de pe glob.

Cum ajung deci armele în locuri în care nu au ce căuta? Spre deosebire de alte ţări ale lumii, traficul ilegal de arme joacă în Germania un rol marginal. Potrivit statisticilor Vămii federale, între anii 2011-2012, la frontierele germane au fost depistate şi confiscate 5100 de arme de război. 90% din acestea au fost găsite însă în posesia unor colecţionari împătimiţi, care le achiziţionaseră în străinătate şi voiau să le introducă ilegal în ţară. Numai 10% din cazuri au fost tentative de a scoate în exterior armament.

Prezenţa armelor germane în zone de conflict dovedeşte mai degrabă carenţe ale practicii de acordare a licenţelor de export - responsabilitate aflată în sarcina guvernului federal. Două exemple demonstrează că arme de asalt pentru infanterie, folosite ilegal în zone de conflict, provin din contingente de export care au fost iniţial aprobate.

Primul caz: poliţia mexicană a folosit arme de asalt germane de tip G36 în lupta contra bandelor de traficanţi de droguri. Exportul către autorităţile mexicane a fost aprobat de forul competent - Ministerul Economiei de la Berlin - dar cu condiţia ca armele să nu ajungă în statele federale mexicane în care războiul drogurilor este în toi. 

Acum, parchetul din Stuttgart anchetează firma Heckler&Koch, producătoare a armelor de asalt G36. Firma a comunicat însă că responsabili pentru această ilegalitate au fost unii angajaţi izolaţi, care între timp au părăsit compania.

Şi al doilea exemplu este legat tot de renumita firmă din Oberndorf. În anul 2011, arme G36 şi-au făcut apariţia în războiul civil din Libia. Libia nu a fost însă niciodată destinaţia unor exporturi ale Heckler&Koch. Armele au fost însă vândute legal către Egipt în anul 2003, şi nu se ştie cum aceste automate capabile, teoretic, să tragă 750 de gloanţe pe minut, au ajuns în mâinile adversarilor lui Ghaddafi. Şi acest caz este anchetat de procurorii din Stuttgart.

Cele două exemple demonstrează că legislaţia germană are lacune. Politicienii opoziţiei sunt de părere că marea slăbiciune a sistemului german este aşa-numita declaraţie privind destinaţia finală a armelor. Această declaraţie trebuie prezentată de oricare exportator Ministerului Economiei, fiindcă altfel nu are cum să scoată armament din ţară. În document, atât furnizorul cât şi beneficiarul dau asigurări că armele respective nu vor fi folosite decât în regiuni pentru care există aprobare şi nu vor fi vândute către terţi fără aprobarea guvernului german.

Or, statul german nu controlează aceste date, având încredere că exportatorul spune adevărul iar beneficiarul se ţine de cuvânt.