Video Explozie uriașă la o rafinărie din Italia. Două persoane au murit, iar patru sunt date dispărute

0
0
Publicat:

Două persoane au murit, nouă au fost rănite, iar patru sunt date dispărute în urma unei explozii care a avut loc luni la o rafinărie deținută de grupul energetic italian Eni, în apropiere de Florența, au anunțat autoritățile locale.

Nouă persoane au fost rănite în urma exploziei FOTO Shutterstock

Explozia s-a produs în Calenzano, la periferia de nord a capitalei Toscanei, dar nu a afectat depozitele de combustibil ale sitului, a declarat un purtător de cuvânt al ENI, potrivit Reuters.

„Întreaga regiune Toscana este unită în durerea cauzată de tragedia care a avut loc astăzi în Calenzano”, a scris pe rețelele sociale Eugenio Giani, președintele regiunii.

Pompierii au anunțat că incendiul a fost stins, în timp ce Agenția de Protecție Civilă din Italia a îndemnat populația locală să evite zona și să rămână în interior.

Incendiul a generat o coloană densă de fum, vizibilă de la distanță. Experți ai Agenției Regionale pentru Protecția Mediului au fost prezenți la fața locului pentru a evalua eventualele daune asupra mediului, inclusiv asupra cursurilor de apă, a precizat Giani.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor