Expert anticorupţie: Poate dacă ţipăm la Comisia Europeană se rezolvă lucrurile cu justiţia din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corupţia se simte în trei sferturi din statele lumii

Reprezentanţi ai societăţii civile au comentat riposta ministrului român de externe, Teodor Baconschi, la opoziţia din interiorul UE legată de acceptarea României la Schengen şi susţin că monitorizarea pe justiţie a fost o condiţie a aderării în ianuarie 2007, iar declaraţiile stridente nu rezolvă problemele legate de corupţie.

Ministrul de externe a declarat, într-un interviu pentru Adevărul Europa, că România ar putea denunţa unilateral Mecanismul de Verificare şi Cooperare (MCV) câtă vreme este folosit pentru a amâna aderarea României la Schengen deşi criteriile tehnice sunt îndeplinite.

Riposta României, fără precedent pentru UE

"Declaraţiile ministrului de externe nu ajută România, dimpotrivă. Este o încercare de arătare a muşchilor. România nu face o favoare Europei că se lasă monitorizată. Putea să spună atunci când ne-au lăsat să aderăm. Nu poţi să te trezeşti după patru ani", a declarat pentru Adevărul Europa, Laura Ştefan, expert anticorupţie al SAR.

Potrivit acesteia, denunţarea unui astfel de acord ar fi o situaţie fără precedent pentru Comsia Europeană. "Există posibilitatea de a închide MCV-ul dacă îndeplinim condiţiile pe care ni le-am asumat. Dar câtă vreme cererile pentru dosarele de corupţie zac în Parlament de 9-10 luni? Poate dacă ţipăm la Comisia Europeană se rezolvă lucrurile pe justiţie", a declarat Ştefan. În opinia expertului anticorupţie, România este, în acest moment, departe de eliminarea monitorizării pe justiţie şi a reamintit de blocarea de către Parlamentul României a dosarelor Ridzi şi Păsat.

Diplomaţia ar fi avut cu ce să defileze
Fost membru al Comisiei prezidenţiale pe dosare de mare corupţie, Laura Ştefan, a mai spus că diplomaţia românească ar fi avut cărţi pe care putea să le joace în negocierile cu UE. „Cred că diplomaţia avea cu ce vinde bine anti-corupţia, de exemplu, ce se face pe dosarele de mare corupţie. Sigur, nu ne ajută Înalta Curte, dar e treaba domnului Baconschi să promoveze lucrurile bune care se fac" a adăugat Ştefan.

CITEŞTE Ce se poate întâmplă dacă România renunţă la monitorizarea pe justiţie

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online