EXCLUSIV Preşedintele desemnat al Comitetului Economic şi Social European: „La Bruxelles bate vântul schimbării”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Henri Malosse        FOTO CESE

Continentul nostru traversează o criză care, înainte de toate, este una a europenilor ce nu se mai recunosc în acest vast proiect numit Europa, un proiect care - în opinia mea - reprezintă cea mai bună garanţie pentru a înfrunta criza.

Într-adevăr, lipsa de dialog dintre Europa şi cetăţenii săi a devenit evidentă. Instituţiile de la Bruxelles s-au îndepărtat treptat de raţiunea lor de a fi, adică de societatea civilă. Deşi teme precum „Etichetarea referitoare la eficienţa energetică a echipamentelor de birou” sau „Elementele catalizatoare ale serviciilor europene de informare şi de planificare a călătoriilor multimodale” răspund unor preocupări legitime, ele nu sunt prioritare pentru concetăţenii noştri! Ce trebuie să facem cu şomajul în rândul tinerilor? Cât de durabile le sunt locurile de muncă în Europa? Cum va arăta mâine accesul la asistenţă medicală? Cine ne va plăti pensiile? Copiii noştri vor mai găsi de muncă? Cum ar spune Camus, acestea sunt adevăratele întrebări ce trebuie puse!

Or, Uniunea Europeană ar putea juca un rol fundamental pentru ieşirea din criză. Ar fi greşit însă să se creadă că doar perechea Merkel - Hollande poate găsi o soluţie. Nu-şi mai găsesc locul nici strategiile individuale, nici soluţiile tehnocrate aplicate fără sprijin popular.

Din acest punct de vedere, de aproape 60 de ani există la Bruxelles o instituţie numită Comitetul Economic şi Social European, a cărei voce se face rar auzită public. Din păcate, deşi ea este formată din personalităţi de bun simţ, cu o mare experienţă si un inalt nicel profesional - întreprinzători, sindicalişti şi reprezentanţi ai mediilor asociative ce se bucură efectiv de încrederea populaţiei şi sunt cu adevărat reprezentativi în ţările lor.

Prea timidă şi prea discretă, această instituţie are însă un mare atu: poate să-i apropie pe cetăţeni de Bruxelles! Concentrându-şi atenţia asupra aşteptărilor societăţii, Comitetul ar putea deveni un actor major al relansării construcţiei comunitare, plecând de la proiecte concrete precum eliminarea tarifelor de roaming pentru telefonia mobilă sau introducerea unui statut european al societăţilor în cazul IMM-urilor, fapt care ar simplifica administraţia de zi cu zi a majorităţii activităţilor economice, consolidând totodată sentimentul apartenenţei la Uniune.

În calitate de preşedinte desemnat, doresc ca, pentru a evalua impactul politicilor europene privind viaţa cotidiană a cetăţenilor, Comitetul Economic şi Social European să devină şi mai mult „conştiinţa” instituţiilor europene. Astfel, primul studiu de impact se va referi la Directiva Bolkestein, care a făcut să curgă atâta cerneală în Franţa. Într-adevăr, ar trebui cuantificate efectele acestei directive, care iniţial îşi propunea să asigure libera circulaţie a serviciilor în Europa, dar care pare să fi fost deturnată, permiţând deplasări ale forţei de muncă în anumite sectoare precum turismul, construcţiile sau agricultura, cu eludarea reglementărilor sociale ale ţărilor celor mai dezvoltate din Uniune.

De asemenea, Comitetul Economic şi Social European ar putea sprijini noi iniţiative europene precum promovarea unor centre europene de excelenţă (clustere, centre de cercetare, poli de competitivitate, universităţi) sau a unui vast program în favoarea tinerilor ce înfiinţează întreprinderi sau a unui statut european privind primul loc de muncă.

În condiţiile unei concurenţe mondiale din ce în ce mai accentuate, actorii societăţii civile europene pot apela la o instituţie europeană destul de bine dotată, pe care însă au neglijat-o prea mult timp. A venit vremea să o transformăm într-o pârghie a schimbării la Bruxelles, o pârghie în mâinile cetăţenilor.

Iar eu doresc sa fiu purtătorul lor de cuvânt în Europa pe perioada mandatului meu de preşedinte!


Henri Malosse este Preşedintele desemnat al Comiteteului Economic şi Social European (CESE). Îşi va prelua mandatul în ziua de 17 aprilie. CESE este, alături de Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European şi Comitetul Regiunilor, una dintre cele cinci instituţii care compun arhitectura instituţională de la Bruxelles. Grupează, în secţiuni distincte, reprezentanţii sindicatelor, patronatelor şi societăţii civile din UE, rolul său fiind elaborarea de avize consultative obligatorii la toate iniţiativele legislative europene.

„Adevărul” va publica în perioada următoare un interviu amplu, în exclusivitate, cu Henri Malosse. 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online