EXCLUSIV Dan Dungaciu: Miza crizei din Ucraina este statutul SUA în regiune. Germania şi Rusia, pregătite să „administreze“ estul Europei

„Dincolo de mizele pe termen scurt, criza din Ucraina este vârful de aisbeg al unor evoluţii mai profunde şi cu bătaie lungă, respectiv cine va gestiona de aici înainte, nemijlocit, Estul“, scrie în exclusivitate pentru „Adevărul“, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române.

„Agenţiile de presă anunţau că, în cursul unei convorbiri telefonice, Angela Merkel şi Vladimir Putin „au căzut de acord ca o comisie internaţională aflată sub coordonarea Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale... să elucideze circumstanţelor prăbuşirii avionului”. Întrebarea este evidentă: De ce nu Barak Obama şi Vladimir Putin? Sau, cel puţin, Obama, Putin şi Merkel?

În realitate, aici este miza situaţiei din Ucraina. S-a observat deja că Gemania se îndreptă, încet dar sigur, spre o politică externă independentă, asta însemnând două lucruri: pe de-o parte, o autonomizare pe dimensiunea euroatlantică (scandalurile de spionaj care au afectat recent relaţia în ultima vreme par să fie pretextul, nu textul răcirii relaţiei bilaterale) şi, în al doilea rând, gestionarea Estului pe în relaţia cu Moscova. 

Puţină lume a sesizat că unul dintre punctele forte ale candidatului lui Angela Merkel la preşedinţia Comisiei europene, Juncker, a fost tocmai blocarea oricărei extinderi a UE în următorii cinci ani. Chiar dacă ţinta imediată au fost Balcanii de Vest, declaraţia luxemburghezului a fost un semnal extrem de pozitiv pentru o Rusie atentă la ce se petrece în spaţiul Parteneriatului Estic care a mai suferit o lovitură (a câta?!).

Nu era nefiresc să se întâmple asta cu Germania. O prejudecată „ştiinţifică” ne spune că o creştere economică ar genera o atenuare a mizelor naţionale (cazul UE după război). Nimic mai simplist. Cazurile Rusiei, Chinei şi, iată, Germaniei, sunt exemple opuse. În realitate, creşterea economică este explicată, intern, inclusiv prin faptul că „noi, cu tradiţile nostre, modul nostru de viaţă, felul nostru de a fi am reuşit să creştem, să devenim puternici, să dominăm în competiţia cu ceilalţi etc. etc.”. De aici până la autonomizarea inclusiv în politica externă mai este un singur pas. Pe care, treptat, Berlinul îl face.

În cazul crizei din Ucraina şi a tragediei aviatice, jocul este evident. America este în ofensivă comunicaţională, dar Berlinul temporizează, se coordonează cu Rusia şi, în pofida insistenţelor Washingtonului, construieşte formate de negociere din care vrea să excludă partenerul atlantic.

Încă o decizie germano-rusă: „Cei doi lideri au convenit asupra necesităţii unei reuniuni rapide a Grupului de contact, care include reprezentanţi ai Ucrainei, Rusiei şi OSCE, pentru a se ajunge la încetarea focului în estul Ucrainei”.

Ce înseamnă asta? În primul rând, acreditarea unui format care nu doar că exclude SUA sau UE, dar dă Moscovei poziţii dominante de negociere (inclusiv pentru că la OSCE deciziile se iau în unanimitate). Să mai notăm faptul că Polonia primeşte, prin excluderea de la formatul de negocieri pe Ucraina, încă o lovitură după eşecul candidatului său la postul de Înalt Reprezentant.

Ce va urma? Faptul că Berlinul şi Moscova au dat semnalul că trebuie aşteptate rezultatele Comisiei internaţionale este un răspuns la mesajele incriminatorii pe care diverse surse americane le-au lansat în legătură cu cei vinovaţi de producerea catastrofei. Deocamdată, rămân doar speculaţii, sugerează înţelegerea ruso-germană. Ce se va întâmpla dacă „speculaţiile” americane se vor dovedi irefutabile, urmează să vedem.

Cert este însă că, până la acreditarea lor de o Comisie internaţională, a fost deschisă deja cutia Pandorei a soluţionării urgente, imediate, a conflictului. Ceea ce presupune purcederea la negocieri, aducerea la masă a tuturor „părţilor” şi forţarea unei soluţii. Cât timp separatiştii nu au fost eradicaţi sau aruncaţi peste graniţă, ei devin, firesc, „parte a conflictului” cu care se va negocia.

Precum în aşa zisele negocieri din formatul „5 plus 2” în cazul Republicii Moldova – părţile din conflict sunt Kievul oficial şi separatiştii, nu Ucraina şi Rusia. Drumul către federalizarea Ucrainei, indiferent cum se va numi aceasta, este astfel deschis. Aşa cum deschisă este, ulterior, calea federalizării pentru Republica Moldova.

Iar dacă aşa vor sta lucrurile, înseamnă că formula în care se va gestiona Estul de aici înainte va fi un condominium ruso-german.“

De Dan Dungaciu