Evoluţia României în UE, o „legendă neagră“?
0E instructivă cercetarea lui Larry Watts privind conduita României faţă de „modelele“ integraţioniste. Comportamentul României în UE e şovăitor şi confuz, dar nu sunt justificate temerile unor voci europene că Bucureştii s-ar înscrie pe traiectul „Legendei Negre“.
Cartea recentă a istoricului american Larry Watts, „Fereşte-mă, Doamne,de prieteni...", poate fi citită în multe registre. Dar trebuie subliniat că autorul şi-a propus reconstituirea istoriei României în Războiul Rece. Au mai abordat şi alţi autori subiectul, însă cei mai mulţi au alunecat pe panta tezismului, adeseori excelând prin amatorism metodologic, amalgam conceptual şi predispoziţii emoţionale. Asemenea exprimări nu erau decât prelungiri ale epocii Războiului Rece care, aşa cum remarca W. Leuchtenburg, se manifestase prin campanii ale „jumătăţilor de adevăr şi ale neadevărului".
Tocmai „bătăliile" duse de „soldaţii" Războiului Rece, inclusiv pe tărâmul dezinformării şi diversiunii locale, regionale şi internaţionale, având ca obiect România, sunt tratate de Watts. De ce le aducem în discuţie? În primul rând pentru că azi, când se chestionează sensul unor decizii statale şi globale privitoare la ieşirea din marasmul crizei, revine întrebarea dacă nu s-a greşit cumva în ceea ce priveşte opţiunea pentru calea de dezvoltare post-Războiul Rece. În al doilea rând pentru că integrarea şi globalizarea vor fi procese post-criză complexe pe care realitatea interdependenţelor le va învedera tot mai presant.
PARADOXUL ROMÂNESC
Deşi „Blocul Răsăritean" a încorporat şi România, factualitatea istorică prezentată în cartea menţionată arată tendinţa „paradoxului românesc" de a rezista, a sabota şi a căuta porţi de ieşire din formula integraţionistă imperială şi unidirecţionată ideologic, pe care a realizat-o Moscova. Însă
ar merita o cercetare mai insistentă şi raportarea la opţiunea Bucureştilor pentru apropierea de Comunitatea Economică Europeană (CEE). Watts a investigat doar modul cum statele Tratatului de la Varşovia au încercat să blocheze apropierea României de Bruxelles.
E relevant demersul de la începutul anilor '70 pentru ca România să obţină de la CEE „tratamentul preferenţial extins la ţările în curs de dezvoltare". Au existat, susţine Watts, valuri de dezinformare puse la cale de „fraţii" din Pactul de la Varşovia care au vrut nu numai să oprească „sfidarea României", dar şi să convingă analiştii şi politicienii occidentali că România are o problemă de sincronizare cu partenerii (cei impuşi de Cortina de Fier).
Volumul ar trebui citit de politicienii epocii actuale,măcar pentru a înţelege ce rol pot avea percepţiile externe, imaginea de ţară şi de leadership în procesul decizional intern şi internaţional. Fireşte, dacă actualii politicieni ar fi dispuşi să înveţe din greşelile şi eşecurile înregistrate de istorie! Altfel, un alt istoric va constata, peste câtăva vreme, ceea ce a demonstrat şi Watts, anume că atitudinea personală a liderilor României a fost în măsură să diminueze efectele pozitive de ţară, a împiedicat marcarea rolului ţării în evoluţiile internaţionale ale epocii şi a primejduit şi degradat soarta românilor.
Watts a anunţat că va continua tema, într-un volum viitor. Sperăm să aflăm detalii despre reacţiile de ţară la „măsurile active" ale membrilor Pactului de la Varşovia faţă de conduita „dezintegraţionistă" a României în relaţie cu fostul Bloc Răsăritean. Altfel ar însemna că România nu a fost decât o „victimă" a „răutăţilor vremii" şi nu un actor care-şi susţine interesul.
STAFIILE CRIZEI
Lucrarea lui Watts nu e un suport pentru cei care încă mai cred că România a fost „luată" în UE, „poftindu-se" la calităţile ei. Până când se va demonstra că o astfel de aserţiune face parte tot dintr-un pachet de dezinformare, putem spune că România a aderat la un proiect european deoarece a dorit (a se vedea suportul de peste 90% din populaţie). Desigur, pentru că prin integrarea europeană a sperat să ajungă la beneficiul prosperităţii şi civilizaţiei secolului XXI.
Chiar dacă, astăzi, procesul integraţionist european e bântuit de stafiile crizei, iar comportamentul României, ca membră a UE, e şovăitor şi confuz, nu cred că sunt justificate temerile unor voci europene că Bucureştii s-ar înscrie pe traiectul „Legendei Negre". Cetăţenii României vor găsi resursele să mişte liderii ezitanţi către o dinamică pozitivă a înscrierii în procesul integrării europene. A unei integrări europene reînnoite de zguduirea crizei!
Fost negociator şef al României cu UE
Vasile Puşcaş, profesor de Relaţii Internaţionale, autor a peste 20 de volume, a fost negociator-şef al României cu UE (2000-2004); în timpul mandatului său au fost încheiate toate capitolele de negociere şi s-a finalizat negocierea Tratatului de Aderare. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009, a fost ministru pentru Afaceri Europene.