Europolul avertizează în privinţa riscului apariţiei unor vaccinuri false împotriva COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Şefa Europol, agenţia UE pentru cooperare în materie de aplicare a legii, a avertizat asupra pericolului apariţiei unor false vaccinuri anti-COVID-19.

Într-o serie de declaraţii publicate duminică în publicaţii aparţinând grupului media Funke, Catherine De Bolle evocă un risc real ca delincvenţii să încerce să profite de cererea uriaşă pentru vaccin.

Şefa Europol a avertizat că oficialităţi din domeniu au identificat deja semne concrete ale unor posibile acte criminale în acest sens, cum ar fi faptul că presupuse vaccinuri sunt oferite spre vânzare pe social media, transmite DPA, potrivit Agerpres.

De Bolle le-a cerut consumatorilor să aibă grijă, afirmând că oricine va risca şi va da curs unor asemenea oferte va avea cel mai probabil surpriza să constate că nu va primi nimic sau va primi un fals vaccin, ultima variantă putând avea serioase consecinţe din punct de vedere al sănătăţii.

Directoarea Europol a precizat că agenţia pe care o conduce a trimis deja alertele corespunzătoare şi le-a cerut statelor membre să acţioneze cu prudenţă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort