Europol: Măsurile de carantină pot alimenta radicalizările extremiste indiferent de ideologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsurile de combatere a propagării pandemiei Covdi-19 ar putea alimenta radicalizările teroriste, a avertizat agenţia de poliţie europeană Europol într-un raport publicat marţi, notând amplificarea violenţelor din partea extremei drepte şi a extremei stângi în ultimul an, relatează Agerpres care citează AFP.

Consecinţele economice şi sociale ale pandemiei ar putea ''alimenta radicalizarea indivizilor, indiferent de convingerile lor ideologice'', indică Catherine de Bolle, directoare a Europol în raportul intitulat 'Situaţia şi tendinţele terorismului', publicat marţi.

''Activităţile extremei drepte, precum şi ale extremei stângi, şi cei implicaţi în terorismul jihadist încearcă să valorifice oportunitatea creată de pandemie'', a spus reprezentanta Europol, potrivit Agerpres.

Atacurile teroriste jidahiste în Europa au scăzut în principal datorită cooperării internaţionale: pe parcursul anului 2019 au avut loc şapte atacuri „dejucate sau reuşite”.

Pe de altă parte, au crescut atacurile extremei drepte, parţial inspirate din atacuri precum cel de la Christchurch din Noua Zeelandă, în 2019.

Directorul Europol Catherine De Bolle a subliniat că în pofida faptului că o mare parte dintre grupările radicale de dreapta din UE nu au recurs la violenţe ele contribuie la crearea unui climat de frică şi ostilitate împotriva grupurilor minoritare. Or, un asemenea climat bazat pe „xenofobie, ură pentru evrei şi musulmani, ca şi sentimente anti-imigraţie” pot alimenta ura unor indivizi radicalizaţi care să fie astfel împinşi la violenţă.

Anul trecut au avut loc şase atacuri ale extremei dreapte reuşite, eşuate sau dejucate, între care şi cel de la o sinagogă din oraşul german Halle, în 2019, faţă de unul singur în anul precedent.

În 2019 au fost organizate 26 de atacuri ale extremei stângi şi grupurilor anarhiste, în principal în Italia, Grecia şi Spania, un număr similar cu 2017, după o scădere în 2018.

Însă numărul arestărilor legate de suspectarea unor infracţiuni teroriste radicale de stânga sau anarhiste s-a triplat faţă de anii trecuţi, majoritatea dintre ele asociate cu demonstraţii violente şi confruntări cu poliţia italiană.

Marţi, guvernul german a interzis o a treia grupare de extremă dreapta din acest an, şi anume 

Nordadler”, activă mai ales pe reţelele de socializare, unde folosea simboluri ale celui de-al Treilea Reich. Aceasta intenţiona să  înfiinţeze o comunitate neonazistă într-o zonă rurală a Germaniei

Germania a ridicat la primul rang ameninţările reprezentate de extrema dreaptă după o serie de atentate în ultimele luni, care au vizat, între altele, o sinagogă din Hallle şi baruri cu specific oriental din Hanau.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”