Europenii s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă din ultimul mileniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2010-2011, Europa s-ar putea confrunta cu cea mai severă iarnă din ultimul mileniu, iar un prim motiv ar fi reducerea vitezei curentului nord-atlantic Gulfstream, care treptat-treptat nu mai încălzeşte bătrânul continent, sunt de părere experţii polonezi.

Astfel, răcirea Europei ar fi în directă legătură cu reducerea de două ori a vitezei curentului oceanic Gulfstream în comparaţie cu anii trecuţi, consideră oamenii de ştiinţă.

În prezent, acesta nu este capabil să compenseze frigul adus de masele de aer rece din Arctica. Potrivit unui expert de la Institutul de Meteorologie şi Gospodărirea Apelor din Polonia, aceste schimbări sunt deja vizibile în Norvegia şi în alte câteva ţări scandinave, scrie Agerpres.

'În cazul în care Gulfstream va dispărea în totalitate, Europa se va confrunta cu o epoca glaciară, iar în Scandinavia este de aşteptat formarea unui mare gheţar' - susţine el.

Tot astfel, iarna trecută în România s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din ultimii 25 de ani: -24 grade la Adjud şi -20 la Focsani.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”