Europenii pregătesc un Brexit dur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European pregăteşte pentru săptămâna viitoare adoptarea unei rezoluţii ca răspuns faţă de declanşarea procesului formal de retragere a Marii Britanii din UE, potrivit unor documente scurse de la Bruxelles.

Parlamentul European pregăteşte pentru săptămâna viitoare adoptarea unei rezoluţii ca răspuns faţă de declanşarea procesului formal de retragere a Marii Britanii din UE, potrivit unor documente scurse de la Bruxelles. 

Această rezoluţie atrage atenţia că britanicii nu vor obţine în următorii doi ani un acord de liber schimb, iar negocierea unui acord de tranziţie care să amortizeze ieşirea din blocul comunitar ar putea să dureze până la trei ani, scrie The Guardian.

Această rezoluţie dezvăluie calea dură pe care o are înainte Marea Britanie după ce începe procesul istoric de retragere din Uniunea Europeană.

De-a lungul celor 11 pagini ale documentului scurs presei, premierul May este avertizată că negociatorii europeni vor proteja până la capăt interesele politice, financiare şi sociale ale UE, iar poziţia Marii Britanii nu va fi atât de pozitivă după declanşarea Brexit-ului.

De asemenea, un acord de retragere a ţării, care acoperă drepturile cetăţenilor, vulnerabilităţile financiare şi graniţa irlandeză, va trebui să fie acceptat de o majoritate calificată de 72% din ţările membre, care reprezintă 65% din populaţia de peste 500 de milioane a UE.

Ulterior, acordul va trebui să fie aprobat de către o majoritate simplă în Parlamentul European.

Negociatorul Michel Barnier a spus că semnarea unui posibil acord de liber schimb va avea loc doar după ce Marea Britanie se retrage din UE. De asemenea, un asemenea document va reprezenta un ”acord amestecat” şi va avea nevoie de ratificarea legislativelor naţionale din celălalte 27 de state membre, precum şi de consimţământul PE.

Parlamentul European notează că retragerea înainte de finalizarea unui acord cu privire la drepturile cetăţenilor, o reglementare financiară şi graniţa irlandeză va însemna că Marea Britanie iese automat la 30 martie 2018 din UE. 

De asemenea, această ieşire se va face într-un mod dezordonat.

Semnare unui acord între UE şi Marea Britanie se va face doar dacă guvernul britanic continuă să adere ”la standardele prevăzute de legislaţia europeană şi de politicile blocului comunitar din domeniile mediului, schimbării climatice, luptei împotriva evaziunii fiscale, concurenţa loială. comerţ şi politică socială”.

Rezoluţia sugerează inclusiv ca cetăţenii britanici să poată aplica individual pentruj a obţine drepturile cetăţeneşti europene după Brexit.

Parlamentul European îşi exprimă speranţa ca această rezoluţie să fie luată în considerare în timpul negocierilor care vor urma de Consiliul European şi de Comisia Europeană.

UE va acţiona unitar pentru a minimaliza consecinţele Brexit

UE îşi va lua angajamentul să acţioneze unitar pentru a minimaliza consecinţele Brexit asupra „cetăţenilor, companiilor şi statelor membre”, potrivit unui proiect de declaraţie comună ce ar urma să fie publicată în replică la activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona de către Marea Britanie, relatează Euractiv.

“În consecinţă, vom începe prin a ne concentra asupra tuturor aranjamentelor-cheie pentru o retragere ordonată” a Marii Britanii, se adaugă în document.

„Vom aborda aceste discuţii în mod constructiv şi ne vom strădui să ajungem la un acord. În viitor, sperăm ca Marea Britanie să fie un partener apropiat”, se precizează în proiectul de declaraţie, potrivit căreia, dacă negocierile vor eşua, Consiliul se va asigura că „Uniunea Europeană este pregătită pentru un astfel de rezultat, deşi nu este de dorit”.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, va face declaraţia după ce UE va primi oficial scrisoarea de notificare semnată de Theresa May, în jurul orei Bruxelles-ului 13.30 (14.30 ora României).

Documentul, consultat de Euractiv, arată că primul pas va fi adoptarea unor linii de negociere de către Consiliul European. Tusk urmează să publice aceste linii pentru negociatorul-şef Michel Barnier până la sfârşitul săptămânii.

“Aceste linii vor fixa poziţiile în ansamblu şi principiile în funcţie de care Uniunea, reprezentată de Comisia Europeană, va negocia şi Marea Britanie”, potrivit documentului.

Aceste linii vor limita, probabil, amploarea discuţiilor viitoare la termenii divorţului, fără a include relaţia comercială viitoare cu Regatul Unit, au declarat surse apropiate dosarului citate de Bloomberg. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”