Europarlamentarii au aprobat noi puteri pentru Europol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia europeană pentru copeerare pe linie de Poliţie, Europol, va putea să intensifice eforturile pentru a lupta împotriva terorismului, criminalităţii cibernetice şi a altor infracţiuni şi să răspundă mai repede ameninţărilor, în baza noilor reguli de guvernare aprobate de Parlamentul European miercuri. Noile puteri vor fi însoţite de asigurări solide privind protecţia datelor şi de instrumente de control democratic, susţin eurodeputaţii.

Propunerea legislativă, agreată de Parlament European şi de Consiliul European în noiembrie anul trecut, va întări mandatul Europol, acordându-i toate instrumentele necesare pentru a contracara infracţiunile transfrontaliere şi ameninţările teroriste tot mai mari, mai ales prin crearea mai usoară a unor echipe specializate să răspundă imediat unor ameninţări existente. Regulile vor include şi prevederi clare privind unităţile sau centrele existente cum ar fi Centrul European Împotriva Terorismului, înfiinţat la 1 ianuarie 2016, potrivit unui comunicat al PE.

”Noile reguli pentru Europol sunt un instrument legislativ puternic care va ajuta la creşterea securităţii cetăţenilor europeni”, a spus raportorul Parlamentului Agustín Díaz de Mera (PPE, ES) în timpul dezbaterii dinaintea votului.

Eliminare mai rapidă a propagandei teroriste online 

În unele cazuri, Europol va putea să schimbe informaţii direct cu entităţi private, cum ar fi companiile sau ONG-urile, pentru a lucra mai rapid. De exemplu, unitatea din Europol care se ocupă de internet va putea contacta un furnizor de servicii de reţele sociale cum este Facebook direct pentru a cere ca o pagină de internet administrată de ISIS să fie ştearsă, contracarând astfel răspândirea propagandei teroriste.

Contracararea lipsei de informaţii

Pentru a evita lipsa de informaţii în lupta împotriva crimei organizate şi terorismului, noile reguli prevăd ca statele membre UE să pună la dispoziţia Europol datele necesare.

Pentru a încuraja schimbul de informaţii, Europol va raporta anual Parlamentului European, Consiliului, Comisiei şi parlamentelor naţionale despre informaţiile oferite de statele membre.

Protecţia datelor şi controlul democratic

Europarlamentarii s-au asigurat că noile puteri ale Europol vor fi dublate de prevederi solide privind protecţia datelor şi controlul parlamentar, se mai arată în comunicat. Supraveghetorul European pentru Protecţia Datelor (EDPS) va monitoriza activitatea Europol şi va exista o procedură clară de reclamaţii pentru cetăţeni, conform legislaţiei UE.

Activitatea Europol va fi supravegheată şi de un grup comun de supraveghere parlamentară, cu membri din parlamentele naţionale şi Parlamentul European. 

Regulamentul va intra în vigoare 20 de zile după publicarea sa în Jurnalul Oficial al UE şi va avea efect de la 1 mai 2017.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco