Euro-topics/ Ura! Dictatorul Gaddafi se prăbuşeşte! Dar România nu are nimic a-şi reproşa?

Întreaga lume democratrică priveşte azi cu un oftat de uşurare spre evenimentele din Libia. Liderii Uniunii Europene Herman Van Rompuy şi Jose manuel Barroso, precum şi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen au salutat deja iminenta cădere a regimului Gaddafi. Guvernele democratice o vor face, de asemenea, în următoarele ore sau, cel mult, zile. Printre ele, bineînţeles, se va afla şi România. Dar, oare, România chiar nu

Să ne amintim. La Consiliul European din 11 martie, când a fost discutată situaţia din Libia, România s-a numărat printre ţările care au zădărnicit planul francez, susţinut şi de Marea Britanie, privind o intervenţie în ajutorul rebelilor libieni, sub drapelul Uniunii Europene. A fost unul dintre eşecurile Uniunii Europene în materie de coordonare strategică. E adevărat, România nu a fost deloc singură în acest demers. De fapt, împreună cu vecinii bulgari, ne-am alăturat poziţiei Germaniei.

Mai mult, preşedintele Traian Băsescu a afirmat, răspicat, după acelaşi Consiliu din martie, că România nu recunoaşte Consiliul de Tranziţie din Libia - organism politic anti-Gaddafi, pe care Franţa de-abia ce-l recunoscuse. Mulţi comentatori au văzut în asta o poliţăplătită Parisului pentru refuzul admiterii României în Spaţiul Schengen.

Din păcate, timpul nu avea să ne dea dreptate. Statele membre ale Uniunii Europene au recunoscut, încetul cu încetul, acest Consiliu de Tranziţie, fie direct, fie prin declaraţii verbale sau prin întreţinerea de relaţii oficiale - inclusiv Germania, care s-a opus unei intervenţii europene. Parlamentul European a adoptat, de asemenea, o rezoluţie de recunoaştere a organismului creat la Benghazi. În comunicatul dat duminică, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat, de asemenea, că Alianţa va conlucra cu Consiliul de Tranziţie din Libia. Acum două săptămâni, ministerul român al Afacerilor Externe comunica faptul că diplomaţi români ar fi avut contacte cu reprezentanţii politici de la Benghazi, care acum câteva ore se pregăteau deja să intre în capitala Tripoli.

Dar poziţia Bucureştiului în legătură cu recunoaşterea acestui organism ca reprezentant legitim al poporului libian a rămas ambiguă, fiind, în mod ciudat, mai apropiată de cea a Rusiei decât de a majorităţii suratelor europene. România consideră Consiliul de Tranziţie drept „unul dintre interlocutorii valizi", fără însă a putea spune care ar mai fi şi ceilalţi.

Între timp, şi vecinii bulgari, care la Consiliul European din martie fuseseră cu noi în aceeaşi barcă, s-au răzgândit şi au declarat că recunosc organizaţia politică a rebelilor. Şi aveau o mie de motive în plus faţă de noi să nu o facă! Liderul Consiliului libian, Mustafa Abdel Jalil, fost ministru de justiţie al lui Gaddafi, a fost implicat în punerea la cale a înscenării ce a fost aproape să ducă la executarea a cinci infirmiere bulgăroaice. Acestea erau acuzate că ar fi infectat în mod voit cu virusul HIV mai mulţi copii libieni. Povestea s-a terminat până la urmă cu bine, infirmierele ajungând acasă, în iulie 2007. Bulgaria, însă, a trebuit să renunţe la o datorie din partea Libiei, de 60 de milioane de dolari pentru a salva vieţile celor cinci femei.

După ce a contribuit la eşecul european, România s-a implicat, totuşi, în operaţiunea NATO, dar numai pentru a supraveghea embargoul impus regimului de la Tripoli. De notat că, pentru prima dată, o operaţiune NATO de asemena amploare este condusă de europeni, şi nu de americani, al căror sprijin, însă, rămâne important.

Dar iată că săptămâna trecută, la Sulina, într-o întîlnire cu reprezentanţi ai studenţilor români din străinătate, preşedintele a ţinut să facă uitată contribuţia sa la eşecul european în materie de coordonare strategică şi a îmbrăţişat, călduros, ideea Statelor Unite ale Europei. Preşedintele nu s-a referit însă doar la guvernanţa economică, ci a atacat şi chestiunile strategice.

"Când nu ai forţă economică, nu poţi să fii nici forţă militară. Degeaba ataci Libia, că nu câştigi războiul, iar securitatea este fundamentală. Securitate nu se poate decât cu bani.(...) Trebuie să decidem repede, în următorii 2-3 ani, dacă vom crea Statele Unite ale Europei sau nu", a declarat Traian Băsescu.
Să nu fi fost el informat, săptămâna trecută, că succesul ofensivei rebelilor, susţinuţi de NATO sub comandă europeană, este foarte aproape?
Cert este că poziţia României în legătură cu evoluţiile din Libia a rămas una plină de ambiguităţi şi în disonanţă cu majoritatea partenerilor din Uniunea Europeană.

Luni seara, în timp ce televiziunile de ştiri din întreaga lume transmiteau în direct despre intrarea rebelilor în capital Tripoli, preşedintele nu-şi abandona scepticismul. "Dacă până la urmă Gaddafi pleacă, este un sfârşit rezonabil. Dacă va fi un război civil pentru încă un an de acum înainte...nu e bine!", a afirmat Traian Băsescu într-un interviu la televiziunea publică.

Să ştie el mai multe despre Libia decât liderii europeni care deja salută prăbuşirea iminentă a dictatorului de la Tripoli şi anunţă intrarea Libiei într-o fază de reconstrucţie naţională? Să aşteptăm evoluţiile din Libia. Doar că, între timp, ministrul italian de externe, Franco Frattini, anunţă deja că Italia, prin compania sa naţională ENI, va juca rolul numărul unu în viitorul Libiei. Semn că discuţiile cu organismul politic al rebelilor au fost începute demult...