Erdogan îl atacă din nou pe Macron pe tema „genocidului armean“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a atacat violent, sâmbătă, pe omologul său francez Emmanuel Macron, căruia-i critică în mod deschis decizia de a institui o zi a comemorării „genocidului armean“, o terminologie respinsă de Ankara, relatează AFP.

„Să adresezi un mesaj celor 700.000 de armeni care trăiesc în Franţa nu te va salva, Macron“, a declarat Erdogan într-un discurs pe care l-a susţinut în faţa unor reprezentanţi ai Partidului său al Dreptăţii şi Justiţiei (AKP, islamo-conservator) la Kizilcahamam, la nord de Ankara.

„Învaţă mai întâi să fii cinstit în politică. Dacă nu eşti, nu vei câştiga“, a continuat el, dând asigurări că i-a spus deja acest lucru ”de multe ori”, în mod direct, şefului statului francez.

În cursul unor comemorări la Paris, miercuri, premierul francez Édouard Philippe a anunţat că Franţa intenţionează să contribuie la recunoaşterea genocidului armean drept o crimă împotriva umanităţii şi că „nu se va lăsa impresionată de nicio minciună“.

Genocidul armean este recunoscut de aproximativ 30 de ţări şi de către comunitatea istoricilor.

Însă Turcia refuză să folosească cuvântul „genocid“, evocând în schimb masacre reciproce, pe fondul războiului civil şi foametei care au ucis sute de mii de oameni în ambele tabere.

Potrivit lui Erdogan, dacă Turcia ar fi făcut ceea ce i se reproşează, „nu am vorbi de milioane de armeni care trăiesc într-o zonă largă, din Europa în America, din Africa de Nord în Caucaz“.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere