Erdogan acuză „tiranii” egipteni de moartea lui Morsi. Emirul Qatarului, profund întristat de moartea subită a fostului preşedinte islamist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA EFE

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni „tiranii” de faptul că sunt vinovaţi de moartea fostului preşedinte egiptean Mohammed Morsi, decedat la spital, după ce şi-a pierdut cunoştinţa într-o audiere, în cadrul unui proces la Cairo, relatează AFP.

”Istoria nu va uita niciodată tiranii care l-au condus către moarte, punându-l în închisoare şi ameninţând să-l execute”, a declarat Erdogan, un aliat apropiat al lui Morsi, într-un discurs televizat, la Istanbul.

Erdogan i-a adus un omagiu ”martirului” Mohamed Morsi, căruia i-a fost unul dintre principalii susţinători.

”Fie ca Allah să-i acorde martirului nostru, fratelui nostru (Mohammed) Morsi, mila sa”, a spus el anterior unui grup de jurnalişti.

Pe de altă parte, emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, şi-a exprimat ”profunda tristeţe” după moartea ”subită”, luni, a fostului preşedinte egiptean, care provenea din rândul mişcării Fraţii Musulmani.

Doha era unul dintre principalii susţinători ai acestuia.

”Am primit cu o profundă tristeţe vestea morţii subite a fostului preşedinte Mohammed Morsi. Transmit condoleanţele mele fraterne familiei sale şi poporului egiptean”, a scris emirul Qatarului într-un mesaj postat pe Twitter.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine