EPPO își retrage acuzațiile față de europarlamentarul Maria Spyraki după ce a achitat prejudiciul

0
Publicat:

Parchetul European (EPPO) a anunțat joi decizia privind respingerea acțiunii împotriva deputatului în Parlamentul European (PE), Maria Spyraki, într-un caz de suspiciune de fraudă în legătură cu gestionarea indemnizației parlamentare, și în special în ceea ce privește remunerarea asistenților parlamentari acreditați.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene Foto: Arhivă

Articolul 50 alineatul (1) din Codul de procedură penală grec aplicabil prevede că procurorul se abține de la urmărirea penală dacă persoana căreia i se atribuie fapta penală rambursează integral prejudiciul. Având în vedere că suspectul a reparat integral prejudiciul cauzat victimei, în speță Uniunea Europeană, decizia de clasare a cauzei a fost luată în conformitate cu legislația elenă aplicabilă, la propunerea procurorului european delegat competent în Grecia, și validată de Camera Permanentă responsabilă a EPPO”, potrivit unui comunicat al Parchetului European.

EPPO consideră că articolul 50 alineatul (1) din Codul de procedură penală elen nu este în conformitate cu Tratatul de funcționare al Uniunii Europene (în special cu articolul 325 alineatul (1)), precum și cu Directiva (UE) 2017/1371 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2017 privind lupta împotriva fraudei la adresa intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal (în special articolul 7 alineatul (1)).

În iunie 2023, europarlamentarul grec Maria Spyraki, a rămas fără imunitate, după ce Parlamentul European de la Bruxelles a luat această decizie, ca urmare a unor acuzații de fraudă la bugetul UE îndreptate către fostul oficial elen.

Spyraki afirma atunci că nu s-a ascuns în spatele imunității sale: „Într-o scrisoare adresată președintelui Comisiei pentru afaceri juridice (JURI), am cerut ridicarea imunității mele și accelerarea procesului. (...) Am încredere deplină în dreptate”.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene, responsabil de investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat