Emmanuel Macron: Anul 2018 va fi „decisiv” pentru Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mesajul său de Anul Nou, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat că anul 2018 va fi „decisiv” pentru Europa şi a promis să continue seria de reforme ce vizează accentuarea integrării statelor Uniunii Europene.

„Avem nevoie să redescoperim ambiţia europeană, să redescoperim o Europă mult mai suverană, mult mai unită şi mult mai democrată, pentru că doar o astfel de Europă va răspunde nevoilor cetăţenilor ei”, a afirmat preşedintele francez.

Acesta le-a cerut tuturor cetăţenilor Uniunii să facă cunoscut, prin consultări publice, ce anume îşi doresc de la Europa.

„La nivel european, 2018 va fi un an decisiv”, a afirmat Macron.

„Avem nevoie să rămânem uniţi şi să nu dăm înapoi în faţa naţionalismului şi a scepticilor.

Voi continua să lucrez alături de toţi partenerii noştri europeni, şi în special cu Germania”, a completat liderul Franţei.

Printre reformele urmărite de Preşedintele Macron se numără revitalizarea blocului comunitar şi a instituţiilor economice europene prin introducerea  funcţiei de ministru al Finanţelor al Uniunii Europene, printre atribuţiile căruia s-ar număra şi supervizarea bugetului european.

Luna trecută, Comisia Europeană a înaintat o serie de propuneri ce rezonează într-o largă măsură cu ideile propuse de liderul Franţei. Printre acestea este inclusă şi propunerea întemeierii unui Fond Monetar European – ce ar avea rolul de a interveni în situaţiile de criză economică, pentru ca acestea să nu afecteze din nou întregul bloc.

Deşi atât Macron cât şi Comisia Europeană susţin crearea unui post de ministru de Finanţe la nivel european, ideea a întâmpinat rezistenţă din partea altor membri UE. De exemplu, Germania s-a declarat îngrijorată de faptul că o persoană în asemenea poziţie ar exercita mult prea multă putere.

Mai multe pentru tine:
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO