Elmar Brok, europarlamentarul care a propus amprentarea imigranţilor: „Reproşul lui Ponta se va întoarce împotriva lui”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elmar Brok, europarlamentarul care a propus amprentarea imigranţilor. FOTO: Reuters.

Europarlamentarul Elmar Brok, cel care a propus amprentarea imigranţilor care profită de ajutoarele sociale, a afirmat recent ca majoritatea romanilor si bulgarilor sunt bineveniti in orice stat al UE, dar cei care nu respectă regulile trebuie determinaţi să se conformeze, informează Mediafax.

Tot politicianul european a menţionat că reproşurile adresate de Victor Ponta se vor întoarce împotriva lui.

„Dacă domnul Ponta, a cărui relaţie cu domnia legii este bine cunoscută, mă acuză acum în legătură cu apelul meu ca regulile UE să fie respectate, reproşul său se va întoarce împotriva sa. El nu ar trebui să trateze astfel un prieten vechi al României decât dacă urmăreşte scopuri populiste şi motivate intern”, a declarat Elmar Brok.

Victor Ponta l-a calificat pe europarlamentarul german drept un „demagog, iresponsabil şi populist", cu o gândire de tip „nazistă, fascistă”.

Europarlamentarul Elmar Brok declarase anterior, conform publicaţiei Bild, că persoanele care vin în Germania doar pentru a primi ajutoare ar trebui trimise în cel mai scurt timp în ţara lor de origine.

Cea mai recentă declaraţie însă îl suprinde pe Brok argumentând că românii şi bulgarii au dreptul fundamental de mişcare în spaţiul Uniunii Europene.

„Liberatea de mişcare a cetăţenilor UE este un drept fundamental care nu trebuie restricţionat. Am luptat întotdeauna pentru acest drept fundamental, inclusiv pentru români şi bulgari. Pentru mai mult de 15 ani am luptat pentru ca România şi Bulgaria să fie membre depline ale UE, un fapt bine ştiut. Din acest motiv am lucrat pentru libertate deplină de mişcare pentru români şi bulgari de la 1 ianuarie 2014 şi continui să fac asta. Dar această liberate de mişcare trebuie implementată conform regulilor UE, în particular cu articolul 7 al directivei privind liberatea de mişcare şi de a locui", a precizat europarlamentarul german.

Declaraţia lui Elmar Brok privind amprentarea imigranţilor care doresc să profite de beneficiile sociale din statele membre a fost întâmpinată cu un val de critici din partea politicienilor români.

Europarmamentarul român, Cristian Preda, a susţinut că declaraţia lui Brok este o „enormitate", fapt care arată că uneori şi oamenii foarte influenţi pot spune lucruri trăsnite.

Europarlamentarul Cătălin Ivan, purtător de cuvânt al PSD a menţionat pentru sursa citată că delegaţia PSD din cadrul Parlamentului European este pregătită să solicite oficial conducerii Parlamentului şi Grupului PPE exprimarea unor poziţii publice despre afirmaţia lui Brok.

Europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă s-a declarat surprinsă că un politician de rangul lui Brok, care deţine şi functia de preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European, a făcut o asemenea remarcă.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie