Elisabeta a II-a îi va primi pe Donald şi Melania Trump cu o paradă militară şi un ceai la Castelul Windsor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald şi Melania Trump FOTO Arhivă

Regina Elisabeta a II-a îi va primi vineri pe preşedintele american Donald Trump şi pe soţia sa Melania la Castelul Windsor, unde vor asista  la un marş militar, cupă care vor lua ceaiul, a anunţat miercuri Palatul Buckingham, relatează The Associated Press.

Locatarul Casei Albe va fi primit de o gardă de onoare din cadrul Coldstream Guards, va fi întâmpinat de regină, după care se va cânta imnul american, a precizat palatul.

Regina şi preşedintele vor trece în revistă garda de onoare, iar apoi vor asista la o paradă militară.

Trump şi Prima Doamnă vor lua după aceea ceaiul cu regina în interiorul castelului.

Palatul Buckingham nu a precizat dacă prinţul Philip va participa la acest eveniment.

Prinţul consort, în vârstă de 97 de ani, s-a retras din îndatoririle publice, însă continuă să asiste, alături de regină, la unele evenimente.

Aceasta este prima vizită a lui Trump în Marea Britanie de când este preşedinte.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele