Impact „catastrofal” pentru ruși pe front după blocarea terminalelor Starlink

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kievul, în colaborare cu compania SpaceX a antreprenorului american Elon Musk, a luat măsuri pentru a bloca utilizarea ilicită a terminalelor Starlink de către armata rusă și primele efecte încep să se vadă pe front, relatează Kyiv Independent.

FOTO PROFIMEDIA

SpaceX și Kievul au început să lucreze la o „listă albă” prin care doar soldații ucraineni să aibă acces la internetul prin satelit Starlink.

Joi, Elon Musk a distribuit noul ghid al Ministerul Transformării Digitale pentru înregistrarea unui terminal Starlink pe teritoriul Ucrainei.

Postările pe conturile pro-ruse au arătat mesaje panicate privind deconectări în masă ale terminalelor Starlink pentru soldații ruși de-a lungul frontului.

Trei comandanți ucraineni, care au făcut declarații sub anonimat pentru Kyiv Independent, au raportat că au interceptat mesaje de la forțele rusești în care aceștia se plângeau de defecțiunile unui număr mare de terminale Starlink.

Serhii „Flash” Beskrestnov, expert în război electronic și noul consilier al ministrului Apărării, Mihayio Fedorov, a declarat că „inamicul de pe front nu se confruntă cu problemă, inamicul se confruntă cu o catastrofă”.

Bloggerii ruși pro-război și-au exprimat îngrijorarea cu privire la întreruperea accesului la Starlink.

Măsura „va da o lovitură mai puternică decât oriunde grupurilor noastre de asalt din prima linie, de exemplu în Kupiansk”, a scris un popular canal de propagandă rusesc. „Vor fi privați de orice posibilitate de conexiune cu restul lumii.”

Decomandată însă, de partea ucraineană rapoartele din prima linie cu privire la impactul asupra atacurilor rusești sunt amestecate. Un ofițer din Corpul 3 de Armată a declarat pentru Kyiv Independent că „într-adevăr, aceasta are un impact” în zona sa de operațiuni.

„Au fost complet deconectați. Poate că asta ar însemna că activitatea lor se va diminua în timp ce caută mijloace alternative de comunicare”, a explicat Petro, comandant de drone din Brigada 128 de Asalt Montan care luptă lângă Zaporijie, pentru Kyiv Independent.

Un operator de drone în vârstă de 32 de ani, cu indicativul „Arhitect”, a confirmat că Starlink nu este disponibil pentru forțele rusești, dar a spus că „asta ne va oferi doar câteva săptămâni și va face spatele ceva mai sigur”.

Atacurile continuă

Mai mulți comandanți ucraineni au avertizat însă asupra faptului că atacurile Rusiei nu s-au diminuat în ciuda întreruperii accesului la comunicații pe front.

„Atacurile nu s-au oprit, însă au încetinit”, a declarat pentru Kyiv Independent un comandant adjunct al batalionului Brigăzii 38 Marină desfășurată pe frontul din Mirnohrad.

Arsen „Lemko” Dmitrik, șeful Corpului Azov, a declarat că „deocamdată nu se observă nimic. Rușii nu își opresc (atacurile)”.

„Până acum, nu am văzut nicio situație în care Starlink să-i împiedice să lanseze atacuri”, a declarat Artem, ofițer în Brigada 28 Mecanizată desfășurată în direcția Kostiantinivka.

Între timp, un alt blogger militar pro-rus a remarcat că „pe tot frontul, Starlink-urile s-au oprit, însă și forțele ucrainene au avut aceeași experiență.

Măsura în care oprirea terminalelor Starlink a afectat forțele ucrainene este neclară. Beskrestnov a scris: „În rândurile soldaților noștri, au ieșit la iveală probleme în rândul celor care nu și-au nu s-au înregistrat drept utilizatori Starlink privați. Procesul este în desfășurare”, a scris Beskrestnov.

Fedorov, fostul ministrul al Transformării Digitale și noul ministru al apărării, a anunțat pe 1 februarie că Ucraina și SpaceX lucrează la blocarea accesului Rusiei la serviciul Starlink în Ucraina și că primele măsuri constau în înregistrarea terminalelor Starlink cu ajutorul unei aplicații, Diia, piatra de temelie a armatei ucrainene în ceea ce privește comunicațiile pe parcursul războiului.

Serviciul Starlink este oficial blocat în Rusia, dar rămâne activ într-o porțiune considerabilă de teritoriu ocupat, parțial la cererea Ucrainei. Serviciul de internet prin satelit este folosit pe scară largă în armata Ucrainei, soldații de pe front depinzând de accesul neîntrerupt la internetul de mare viteză .

De la începutul anului 2025, Rusia a început să echipeze cu terminale Starlink dronele Shahed, destinate atacurilor la mare adâncime, permițând o conexiune stabilă pe distanță mai mare și lovituri de mai mare precizie. Unitățile rusești din prima linie au devenit, de asemenea, dependente de aceste conexiuni rapide la internet.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine