După modelul românesc, miting antiguvernamental la Sofia, cu participarea diasporei bulgare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de cetăţeni bulgari, inclusiv din diaspora, au participat duminică la un protest faţă de guvernul de la Sofia, în faţa parlamentului, manifestanţii cerând demisia Guvernului Boiko Borisov şi schimbarea sistemului de guvernare. Organizatorii protestului au comunicat că acţiunea este susţinută de bulgarii din diaspora.

Protestatarii, care au blocat Bulevardul Tsar Osvoboditel pentru câteva ore, au strigat "Mafia" şi "Demisia".

Presa bulgară a relatat că participanţii la protest au fost ostili faţă de reporterii prezenţi şi un cameraman al postului BTV a fost bruscat.

Potrivit dpa, organizatorii plănuiesc trei zile de demonstraţii împotriva corupţiei în Bulgaria, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană. Protestatarii doresc un nou sistem politic având la bază modelul elveţian - cu un accent mai mare pe referendumurile legislative - şi introducerea sistemului electronic de votare. Ei vor totodată ca toate posturile de conducere să fie ocupate în urma unor alegeri directe şi doresc să existe posibilitatea de a retrage oameni politici aleşi, plus sancţiuni pentru cei care au comis abuzuri de la căderea comunismului, în 1989.

Un protest similar este planificat pentru miercuri în faţa sediului Comisiei Europene de la Bruxelles.

Socialiştii bulgari, aflaţi în opoziţie, au cerut demisia guvernului conservator-naţionalist al premierului Boiko Borisov încă de la încheierea preşedinţiei bulgare a Consiliului UE, în acest an. 

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort