Dronele ucrainene au vizat Moscova pentru a doua noapte consecutivă. Zborurile, suspendate pe aeroporturile din capitala rusă

0
Publicat:

Dronele ucrainene au vizat Moscova pentru a doua noapte consecutiv, forțând închiderea temporară a aeroporturilor capitalei, a raportat armata rusă.

Rusia a fost vizată de dronele ucrainene a doua noapte la rând FOTO Arhivă

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că cel puțin 19 drone ucrainene s-au apropiat de capitală „din direcții diferite”. Trei site-uri de socializare cu legături în serviciile de securitate ruse – Baza, Mash și Shot – au relatat că o dronă a lovit un bloc de locuințe din sudul capitalei, în apropierea unui bulevard important, spărgând ferestrele. Nu au fost raportate victime, au confirmat atât sursele menționate, cât și Sobianin, transmite The Guardian.

„Specialiști ai serviciilor de urgență intervin în zonele în care au avut loc incidentele”, a spus Sobianin. Primarul a menționat că resturi au căzut pe una dintre arterele principale de acces în oraș, dar nu a făcut referire la locuința lovită.

În regiunea Voronej, situată în sud-vestul Rusiei, la granița cu Ucraina, guvernatorul regional a raportat cel puțin 18 drone.

Autoritatea rusă de aviație, Rosaviatsia, a suspendat temporar zborurile pe toate cele patru aeroporturi care deservesc Moscova. Aeroporturi din unele orașe regionale au fost și ele închise temporar.

Marți, Rusia a anunțat că unitățile sale de apărare antiaeriană au distrus patru drone ucrainene care se apropiau de Moscova, fără a provoca pagube sau victime. Autoritățile ruse susțin în mod obișnuit, indiferent de realitate, că toate dronele atacatoare au fost distruse, iar daunele au fost cauzate doar de căderea resturilor.

Nu a existat un comentariu imediat din partea Kievului cu privire la cel mai recent atac cu drone. Ucraina afirmă că atacurile sale vizează infrastructura esențială pentru efortul de război al Moscovei și constituie un răspuns la agresiunile continue ale Rusiei asupra teritoriului ucrainean, inclusiv asupra zonelor rezidențiale și a infrastructurii energetice.

Atacurile succesive au avut loc înainte ca Moscova să marcheze, în această săptămână, 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice și a aliaților săi asupra Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial.

Vladimir Putin a încercat să obțină o încetare a focului de trei zile, între 8 și 10 mai, cu ocazia aniversării; însă președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a catalogat ideea drept egoistă și inutilă, în absența unei încetări a focului de 30 de zile, conform propunerii americane ignorate de Putin.

Luni, Mike Pence, fostul vicepreședinte al SUA în timpul primului mandat al lui Donald Trump, l-a criticat pe Trump pentru amenințările privind retragerea sprijinului pentru Ucraina.

Pence a declarat: „Dacă ultimii trei ani ne-au învățat ceva, e că Vladimir Putin nu vrea pace; vrea Ucraina. Iar faptul că au trecut aproape două luni de la acordul de încetare a focului acceptat de Ucraina, în timp ce Rusia continuă să amâne și să inventeze scuze, confirmă acest lucru.

Sprijinul ezitant arătat de administrație în ultimele luni, cred eu, nu a făcut decât să încurajeze Rusia.”

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile