Drone lansate de ruși au lovit o zonă din apropierea unei centrale nucleare din Ucraina

0
Publicat:

Un atac cu drone efectuat miercuri dimineața de Rusia a avariat clădiri din apropierea centralei nucleare din Hmelnîțkîi, în vestul Ucrainei. Douăzeci de persoane au fost rănite în acest atac, au declarat oficiali ucraineni.

Centrala nucleară din Hmelnîțkîi FOTO Wikipedia

Rusia a atacat în noaptea de marți spre miercuri mai multe regiuni din centrul, sudul şi vestul Ucrainei cu 11 drone kamikaze Shahed. Toate dronele au fost interceptate de apărarea aeriană, potrivit Kievului, dar fragmente ale aparatelor distruse au provocat pagube materiale în unele zone, transmite Agerpres, citând EFE și Reuters.

„Noaptea trecută, inamicul a lovit teritoriul din apropierea centralei nucleare din Hmelnîțkîi. Ca urmare a exploziei, ferestrele clădirilor administrative şi ale laboratoarelor au fost avariate”, a precizat Ministerul ucrainean al Energiei.

De asemenea, au fost avariate liniile electrice din zonă, ceea ce a dus la întreruperea curentului pentru peste 1.800 de consumatori din oraşele Netişin şi Slavuta. Netişin se află la aproximativ 5 kilometri de centrala nucleară din Hmelnîțkîi, iar Slavuta la circa 20 de kilometri.

În Slavuta, circa 20 de clădiri au fost avariate în urma căderii unor fragmente, a precizat ministrul de Interne al Ucrainei, Ihor Klimenko. O clădire utilizată de o unitate de pompieri şi salvare şi o alta al departamentului de poliţie au fost lovite de suflul exploziei, a adăugat el.

Primarul oraşului, Vasili Sidor, a declarat la rândul său că 20 de persoane au fost rănite.

În oraşul Hmelnîțkîi, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume, autorităţile locale au raportat pagube la o „infrastructură critică”, fără a oferi detalii suplimentare cu privire la instalaţia afectată.

Regiunea Hmelnîțkîi este vizată cu regularitate de atacuri cu drone şi rachete, pe care analiştii le leagă de un aeroport militar situat acolo.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două