Dreptul la privelişte: un hotel deschis recent în Atena va rămâne fără două etaje după o bătălie pierdută în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarul unui hotel din Atena va fi nevoit să demoleze o parte din etajele superioare pentru că împiedică vederea la Acropolă.

La nici un an de la lansare, proprietarul unui hotel de cinci stele este obligat de instanţă să renunţe la două etaje, dar mai ales la terasa de la înălţime, pe motivul că împiedică vederea la Acropolă pentru rezidenţi.

Justiţia greacă le dă dreptate astfel unor reclamanţi care s-au declarat revoltaţi faţă de înălţimea noii construcţii şi şi-au manifestat nemulţumirea prin petiţii online, proteste şi chemări în instanţă. Hotărârea este definitivă.

Primarul Atentei, Kostas Bakoyannis, a salutat o „decizie curajoasă”. „Acropola este inima şi sufletul nostru, o parte esenţială a moştenirii noastre comune. Este foarte important ca toată lumea să se bucure de ea”, a subliniat el, potrivit „The Guardian”. 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani