Dovada că Occidentul a intrat într-un nou război rece: „Este un mesaj al SUA către Rusia că vorbesc serios“

0
Publicat:

Două escadrile de avioane de luptă americane, capabile să transporte arme nucleare, vor avea baza în Marea Britanie în acest an. Experții spun că mișcarea este o dovadă că Occidentul a intrat într-un nou război rece.

Avioane F-35 de luptă americane vor avea baza în Marea Britanie FOTO EPA EFE

Informația vine la câteva zile după ce un raport al forțelor aeriene americane a arătat că baza militară RAF Lakenheath din Suffolk ar putea fi folosită pentru ca americanii să mute din nou arme nucleare în Marea Britanie, relatează Daily Mail.

F-35-urile vor avea sediul acolo”, a declarat o sursă din Ministerul Apărării pentru Telegraph. „Se vor muta acolo la sfârșitul acestui an sau începutul lui 2024”. 

Avioanele au capacitatea de a efectua bombardamente nucleare tactice, precum și de a efectua misiuni aer-aer și de a colecta informații.

  „Este o aeronavă mai nouă, mai capabilă"

Surse militare au precizat că există planuri de a aduce 54 de F-35 pentru a înlocui actualele F-15 - care sunt, de asemenea, capabile să transporte arme nucleare, dar mai puțin avansate - deținute la baza aeriană.

 „Este o aeronavă mai nouă, mai capabilă, care are o rază de acțiune mai mare și o capacitate furtivă mai mare, ceea ce este crucial, dacă urmează să fie folosite pentru a lansa cu precizie bombe nucleare”

Înainte de 2008, 110 bombe nucleare americane au fost depozitate la baza din Suffolk. Au fost înlăturate când amenințarea războiului nuclear a scăzut.

Construcția la șantierul RAF a bazei pentru arme nucleare este programată să înceapă în iunie 2024 și să se încheie în februarie 2026.

Raportul bugetar al SUA a arătat o solicitare de 50 de milioane de dolari (39,6 milioane de lire sterline) pentru construirea bazei cu 144 de paturi „pentru a găzdui creșterea numărului de personal înrolat ca rezultat al potențialei misiuni de garanție”.

"Acesta este ca un joc de poker"

Revenirea raportată a armelor pe pământ britanic este o mișcare semnificativă, unii sugerând că indică „cât de periculoasă și complexă devine lumea noastră”.

Hamish de Bretton-Gordon, fost comandant al Regimentului Chimic, Biologic, Radiologic și Nuclear al Marii Britanii și al NATO, a declarat: „Acesta este absolut un război rece și este o performanță strategică. Acesta este ca un joc de poker. Dacă SUA pun arme nucleare în Marea Britanie, este un mesaj către Rusia că vorbesc serios".

Aceasta vine în timp ce preocupările legate de războiul nuclear sunt la cel mai înalt nivel de câțiva ani după invazia Ucrainei de către Vladimir Putin.  

Deputatul conservator Tobias Ellwood a adăugat: „Dacă americanii cred că trebuie să depoziteze arme nucleare de această zonă, acesta este un indicator masiv despre cât de periculoasă și complexă devine lumea noastră”.  

El a spus că Regatul Unit ar trebui să susțină decizia, dacă aceasta ajută la o securitate întărită. 

Militanții se opun categoric

Între timp, militanții au cerut guvernului să refuze returnarea armelor nucleare în Marea Britanie. 

Campania pentru dezarmare nucleară (CND) a precizat pentru BBC că ar fi „dincolo de iresponsabilitate” să vedem întoarcerea bazei de arme nucleare în Marea Britanie. 

Secretarul general al CND, Kate Hudson, a declarat: „Este din ce în ce mai clar că Lakenheath este din nou o piesă esențială în mașina nucleară de peste mări a Washingtonului.

Desfășurarea noilor B61-12 (bombe gravitaționale) în Europa subminează orice perspective de pace globală și asigură că Marea Britanie va fi o țintă într-un conflict nuclear între SUA/NATO și Rusia. Este dincolo de iresponsabil faptul că guvernul Regatului Unit permite această desfășurare”.

Fostul secretar al sănătății și deputat pentru West Suffolk Matt Hancock a salutat „extinderea potențială”. 

El a spus că alegătorii săi, inclusiv cei care locuiesc lângă RAF Larkenheath, „recunosc importanța consolidării angajamentului nostru față de securitatea comună și valorile democratice”

Un purtător de cuvânt al MOD a declarat pentru MailOnline: „Rămâne o politică de lungă durată a Regatului Unit și a NATO de a nu confirma sau infirma prezența armelor nucleare într-o anumită locație”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort