Două adolescente britanice, arestate de autorităţi sub suspiciunea de terorism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scotland Yard. FOTO BBC

Două tinere au fost arestate, joi, în Marea Britanie, fiind acuzate de autorităţi că pregăteau un atac terorist, potrivit Sky News şi BBC.

Prima dintre tinere, în vârstă de 26 de ani, a fost arestată joi dimineaţa, în oraşul Staffordshire. Aceasta a fost acuzată de apartenenţa la organizaţia teroristă Statul Islamic, grupare care activează în mai multe ţări din Orientul Mijlociu printre care Siria şi Irak.

O a doua persoană, o adolescentă de 15 ani, a fost, de asemenea, reţinută de autorităţile britanice.   Agenţii Departamentului pentru combaterea terorismului au descins în locuinţa adolescentei, situată în estul Londrei. 

Tânăra de 15 ani este suspectată de plănuirea unui atac terorist.

Reţinerea celor două persoane s-a făcut în temeiul articolului 5 din „Terrorism ACt”, din 2006, a precizat un reprezentant al Scotland Yard-ului, potrivit BBC. 

Tot joi, Pentagonul a anunţat uciderea, într-un raid efectuat în Siria la jumătatea lunii iunie, a unuia dintre liderii organizaţiei teroriste Statul Islamic. 

Teroristul Tareq ben Tahar al-Awni al-Harzi era responsabil cu strângerea de fonduri, recrutarea luptătorilor pentru gruparea teroristă şi cu achiziţionarea şi transportul de arme din Libia către Siria. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine