Dominique Strauss Kahn îşi acuză adversarii politici că au "orchestrat" consecinţele cazului Sofitel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dominique Strauss-Kahn îşi acuză adversarii politici că s-au folosit de scandalul Sofitel pentru a îi compromite candidatura la alegerile prezidenţiale franceze, într-un interviu publicat de cotidianul The Guardian conform căruia el se referă la persoane "asociate cu Nicolas Sarkozy".

"Poate că am fost naiv din punct de vedere politic, dar pur și simplu nu am crezut că vor merge atât de departe (...) nu credeam că ei ar putea găsi ceva în măsură să mă oprească", a declarat DSK jurnalistului american Edward Epstein, autorul interviului publicat de cotidianul britanic între cele două tururi de scrutin ale prezidenţialelor franceze.

Jurnalistul, a cărui carte despre scandalul Sofitel apare luni pe Internet, a precizat că Dominique Strauss-Kahn, care nu menţionează niciun nume, se referă prin acest "ei" la "agenţi" ai preşedintelui Nicolas Sarkozy, el însuşi candidat la preşedinţie.

"Dominique Strauss-Kahn acuză inamici asociaţi cu Nicolas Sarkozy că i-au împiedicat candidatura", scrie jurnalul.
Conform The Guardian, fostul şef al FMI nu crede că faptele care s-au întâmplat la Sofitel în New York au fost o înscenare, însă consideră că urmările acestui caz au fost "orchestrate de persoane care aveau o agendă politică".

O cameristă a hotelului, Nafissatou Diallo, l-a acuzat pe Dominique Strauss-Kahn că a obligat-o să întreţină relaţii sexuale în camera acestuia la data de 14 mai, anul trecut. DSK a recunoscut o relaţie "nepotrivită", însă fără "violenţă, constrângere sau agresiune".

Conform cotidianului, DSK îi acuză pe opozanţii săi că i-au interceptat apelurile telefonice şi că s-au asigurat că femeia va depune plângere la poliţie.

Dominique Strauss-Kahn mai afirmă, de asemenea, că era urmărit în zilele dinaintea sejurului său la Sofitel în New York.

Reacţionând la aceste declaraţii, unul dintre avocaţii cameristei le-a apreciat "complet absurde".

"Este complet absurd, nu am nimic altceva de spus", a declarat pentru AFP la New York Douglas Wigdor.

În interviul realizat la 13 aprilie la Paris, DSK a asigurat că intenţiona să-şi anunţe oficial candidatura "la 15 iunie". "Nu aveam nicio îndoială că trebuia să fiu candidatul partidului socialist", declară cel care a fost marele favorit în sondaje.

Conform lui Edward Epstein, DSK a recurs în ultimele 11 luni la serviciile unei societăţi de detectivi particulari a căror anchetă a arătat numeroase "activităţi în culise la Sofitel".

Edward Epstein a relansat cazul în noiembrie 2011 afirmând că procurorul de New York deţine înregistrările camerelor video de supraveghere ale Sofitel în care apar doi angajaţi ai hotelului care o felicită pe cameristă după ce au auzit-o acuzându-l pe DSK de crime sexuale.

Procedura penală a fost abandonată la 23 aprilie, procurorul având îndoieli cu privire la credibilitatea lui Diallo. Un judecător din New York trebuie să se pronunţe, marţi, cu privire la continuarea unei proceduri civile solicitată de tânăra femeie pentru a obţine daune şi interese, potrivit Mediafax.

La 18 septembrie, în cadrul unui interviu televizat, DSK nu a exclus posibilitatea de a fi victima unei "capcane".

Fostul şef al FMI, în vârstă de 62 de ani, a fost de asemenea inculpat la sfârşitul lunii martie la Lille (nordul Franţei) pentru proxenetism agravat într-o grupare organizată şi pus sub control judiciar pentru că a participat la serate libertine unde anumite participante erau, conform judecătorilor, prostituate plătite.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente