Doi dintre cei mai îndrăgiţi papi din istoria recentă a Bisericii Catolice vor fi declaraţi sfinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Ioan al XXIII-lea

Dacă anunţul Vaticanului că Papa Ioan Paul al II-lea va fi canonizat n-a mai surprins pe nimeni, vestea că şi Papa Ioan al XXIII-lea va trece în rândul sfinţilor i-a lăsat pe câţiva cu gura deschisă. Canonizarea celor doi suverani pontifi, anunţată vineri, a aruncat într-un con de umbră un alt eveniment important: publicarea singurei Enciclice scrise „de patru mâini”, adică de cei doi papi aflaţi în viaţă, scrie „Irish Times”.

„Santo subito” („Faceţi sfânt curând”) se striga în Piaţa San Piedro, în aprilie 2005, când Papa Ioan Paul al II-lea a trecut în rândul celor drepţi. Voinţa credincioşilor se împlineşte opt ani mai târziu, când Vaticanul a decis că îndrăgitul suveran pontif a îndeplinit toate condiţiile ca să fie declarat sfânt.

În 2005, o măicuţă franceză, pe nume Marie Simon-Pierre Normand, a fost vindecată de boala Parkinson, iar şase ani mai târziu, în ziua beatificării Suveranului Pontif polonez, o femeie din Costa Rica, Floribeth Mora, a fost vindecată în mod inexplicabil de anevrism cerebral. Ambele femei s-au vindecat după ce rudele şi prietenii lor s-au rugat pentru el la Papa Ioan Paul al II-lea.

În vreme ce unii clerici susţin că e prea devreme ca Papa Ioan Paul al II-lea să fie canonizat, numirea ca sfânt a Papei Ioan al XXIII-lea este oarecum justificabilă, având în vedere că vine la 50 de ani de la moartea acestuia. Canonizarea celor doi suverani pontifi pare „o inspirată mişcare de relaţii publice”, scrie „Irish Times”, care sublinează că Papa Francisc a ars o etapă în procesul de canonizare a Papei Ioan al XXIII-lea - n-a cerut dovada unei a doua minuni.

N-a fost fixată nicio dată pentru canonizarea celor doi suverani pontifi, însă presa italiană susţine că ceremoniile vor avea loc în toamna acestui an.

„Lumen Fidei” („Lumina credinţei”), singura Enciclică scrisă „de patru mâini”, adică de cei doi papi aflaţi în viaţă, a fost publicată vineri, la Vatican, unde s-a înregistrat astfel o nouă premieră istorică, relatează AFP.

Început de Benedict al XVI-lea, textul de 85 de pagini a fost reluat, completat şi semnat de Francisc, care afirmă că evlavia serveşte „binelui comun” şi reiterează opoziţia Vaticanului faţă de căsătoria între persoane de acelaşi sex.

În faţa sentimentul răspândit pe larg, mai ales în societăţile occidentale, că ar fi un lucru de domeniul trecutului, o „iluzie”, Jorge Bergoglio afirmă contrariul, şi anume că elucidează „prezentul”, insistând asupra ideii potrivit căreia credinţa rămâne de actualitate.

În text, Papa Francisc îndeamnă credincioşii să „nu fie aroganţi”, ci „deschişi dialogului”, inclusiv cu cei care nu cred. „Credinţa nu este intransigentă, ea a crescut în coabitare", spune el.

O enciclică este, literalmente, o „scrisoare circulară" destinată episcopilor şi preoţilor, iar, prin intermediul lor, tuturor catolicilor.

Este pentru prima dată în 2.000 de ani de istorie a Bisericii când un papă continuă munca intens desfăşurată de predecesorul său aflat în viaţă. „Lumina credinţei este astfel transmisă de la un pontif la altul", a dezvăluit cardinalul Marc Ouellet, prefectul Congregaţiei Episcopilor, prezentând textul în faţa presei.

Papa Ioan Paul al II-lea va fi declarat sfânt de către Biserica Catolică

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie