Doi copii romi blonzi, înapoiaţi familiilor din Irlanda după teste ADN concludente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia de romi din Irlanda caruia i s-a luat baiatul, deoarece parea să nu semene cu părinţii

Autorităţile irlandeze au înapoiat, miercuri, familiilor lor rome doi copii pe care i-au retras din cauza suspiciunilor privind identitatea lor, după cazul „îngerului blond din Atena", testele ADN fiind concludente, potrivit poliţiei, citate de AFP.


UPDATE Avocatul celor două familii de romi cărora le-au fost luaţi copiii a declarat că: „părinţii vor urma procedurile legale pentru a elucida condiţiile în care s-a desfăşurat acţiunea, sperând că nicio familie nu va trece printr-o experienţă traumatizantă asemănătoare“.

ONG-urile pentru drepturile omului sunt îngrijorate de coincidenţa dintre acţiunile poliţiei elene în cazul „Mariei, fetiţa blondă găsită în tabara de romi din Fasala“, şi măsurile luate de autorităţile irlandeze, care s-au dovedit a fi eronate şi discriminante.


„Cei doi copii au fost predaţi familiilor în urma confirmării identităţii lor biologice", a anunţat poliţia într-un comunicat, miercuri seara.

O fetiţă în vârstă de şapte ani a fost retrasă luni din familia sa la Tallaght, la periferia Dublinului.

Un băieţel cu părul blond şi ochii albaştri, în vârstă de doi ani, care locuia la Athlone, în centrul Irlandei, la 125 de kilometri distanţă, a avut aceeaşi soartă marţi seara, în virtutea legii privind protecţia copilului.

Acesta a fost predat familiei miercuri dimineaţa, în timp ce fetiţa s-a întors acasă miercuri în cursul zilei, după ce testele ADN au stabilit legăturile de rudenie invocate de părinţi.

„Fiica lor a fost retrasă deoarece cineva a apreciat că ea este diferită de fraţii şi surorile ei şi că nu putea fi un copil rom", a reacţionat familia într-o declaraţie a avocatului său, miercuri seara.

Părinţii „nu acceptă că este un argument suficient pentru a le lua copilul (...) Ei nu cred că acest lucru s-ar fi întâmplat în cazul unui copil care pare pur şi simplu diferit din punct de vedere fizic de fraţii şi surorile sale. Acest lucru s-a întâmplat deoarece sunt membri ai comunităţii rome", potrivit avocatului.

Ministrul irlandez al Justiţiei, Alan Shatter, a avertizat asupra riscului unei stigmatizări a comunităţii rome.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele