Doi comisari acuzaţi că au avut legături cu regimurile comuniste, apăraţi de Barroso

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care a anunţat astăzi noua sa echipă, a apărat doi comisari din Europa de Est, acuzaţi pentru trecutul lor comunist, relatează AFP.

O serie de aleşi din Europa de Est şi-au exprimat rezerve în ultimele zile în privinţa noului comisar ceh şi ungar, respectiv socialiştii Stefan Füle (comisar pentru extinderea UE) şi Laszlo Andor (muncă şi afaceri sociale).

Ambii sunt criticaţi pentru că sunt consideraţi apropiaţi de fostele regimuri comuniste din ţările lor.

Barroso a respins, însă, aceste acuzaţii, "Am vorbit cu toţi comisarii şi i-am întrebat pe toţi dacă există ceva în viaţa lor politică sau economică ce ar putea reprezenta o problemă", a declarat portughezul. "Şi după ce am vorbit cu ei despre trecut, sunt absolut sigur" că nu este cazul, a spus el.

"Există comisari care au primit o educaţie în aceste ţări, dar sunt convins că sunt oameni care respectă valorile noastre de libertate, democraţie şi drepturile omului", a adăugat Barroso.

Şi noua şefă a diplomaţiei UE şi vicepreşedinte a Comisiei, Catherie Ashton, a fost vizată de unele semne de întrebare, din cauza acţiunii sale la începutul anilor '80 într-o mişcare pentru dezarmare nucleară (CND), apropiată comuniştilor.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online