Discursul Reginei Marii Britanii, un ritual fastuos care deschide sesiunea parlamentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a deschis, formal, o nouă sesiune a Parlamentului Britanic. În cadrul unui ritual fastuos, monarhul de 89 de ani a citit un discurs scris de Guvernul conservator prin care se stabileşte agenda sesiunii parlamentare. Membrii Parlamentului dezbat apoi legislaţia şi votează agenda.

Pe calendarul Parlamentului britanic, discursul Reginei este principalul eveniment ceremonial. Miercuri dimineaţă, s-au adunat mulţi oameni pentru a o vedea pe Regină cum porneşte de la Palatul Buckingham către Westminster, într-o trăsură. Ea va fi escortată de membri ai cavaleriei regale.

Regina a fost aşteptată să sosească la Westminster la 11.15, ora locală (13.15, ora României). Ea a condus o procesiune prin galeria regală, care a fost plină de sute de oaspeţi, către încăperea Camerei Lorzilor, unde membri din clasa superioară britanicăîi aşteptau discursul, notează „Wall Street Journal“.

Aici, un delegat special cunoscut sub numele de „Black Rod“ - Bastonul Negru, care este mesagerul Reginei, îi cheamă pe membri Camerei Comunelor să asculte discursul. 

În mod tradiţional, parlamentarii se supun chemării doar după ce-i vor trânti uşa în faţă mesagerului, fapt ce simbolizează independenţa Parlamentului faţă de monarh. Apoi, membri Parlamentuluiîl urmează pe „Black Rod“ în Camera Lorzilor, pentru a asculta discursul.

Discursul Reginei Elisabeta a II-a

Purtând coroana imperială, încrustată cu diamante, Regina va rosti discursul scris de conservatori de pe tronul aurit din Camera Lorzilor. Discursul, care se aşteaptă să fie scurt, trasează politicile Guvernului şi legislaţia propusă pentru sesiunea parlamentară.

Discursul Reginei este singura ocazie când cele trei elemente ale politicii britanice (Camera Lorzilor, Camera Comunelor şi Regina) se întâlnesc.

Regina Elisabeta a II-a a lipsit la doar două ceremonii de deschidere a sesiunii parlamentare, în domnia ei de 63 de ani. Prima dată s-a întâmplat în 1959, pe când era însărcinată cui Prinţul Andrew, iar a doua oară în 1963, când trebuia să-l nască pe Prinţul Edward.

Priorităţile Guvernului Cameron II

 Regina Angliei Elisabeta a II-a a susţinut miercuri "discursul tronului", în cadrul unui ceremonial fastuos, care datează din secolul al XVI-lea, în care a prezentat agenda legislativă a Guvernului Cameron II pentru următorii cinci ani, relatează Euronews.

În acest discurs, redactat de către David Cameron, suverana a dezvăluit linia politică a Guvenului conservator, inaugurând astfel prima sesiune a noului Parlament ales pe 7 mai.

Una dintre priorităţi este un pachet legislativ care să pregătească referendumul cu privire la rămânerea sau nu a Marii Britanii în Uniunea Europeană (UE).

Regina a susţinut primul ei discurs exclusiv conservator din ultimele două decenii, după ce premierul David Cameron a obţinut o victorie neaşteptată în alegerile generale de la începutul lunii, în urma cărora a format un guvern minoritar, fără liberal-democraţi.

"Guvernul meu va renegocia relaţia Marii Britanii cu Uniunea Europeană şi va continua reformarea Uniunii Europene în beneficiul tuturor statelor", a spus regina.

"În paralel, va fi creat un pachet legislativ în vederea organizării unui referendum cu privire la rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană până la sfârşitul lui 2017", a adăugat ea.

Regina a spus că ţara sa va continua să joace un "rol de prim-plan" în afacerile mondiale, subliniind că Marea Britanie va rămâne în "fruntea" eforturilor de a învinge terorismul în Orientul Mijlociu.

De asemenea, Londra va "menţine presiunea" asupra Rusiei, pentru ca aceasta "să respecte integritatea teritorială şi suveranitatea" Ucrainei şi va insista asupra implementării integrale a acordurilor de la Minsk.

Suverana a prezentat de asemenea priorităţile interne, inclusiv planuri în vederea asigurării stabilităţii economice şi creării de noi locuri de muncă.

De asemenea, Guvernul intenţionează să acorde o mai mare autonomie Scoţiei.

Regina a prezentat totodată programul economic şi social, care cuprinde numeroase măsuri menite să îmbunătăţească viaţa celor mai defavoruizaţi, dar şi tăieri bugetare în valoare de 17 miliarde de euro pe an.

Programul Guvernului urma să fie dezbătut de către Camera Comunelor şi Camera Lorzilor.

Tradiţii bizare din ziua discursului

Una dintre tradiţiile din ziua discursului este şi faptul că, atât vreme cât Regina se află în clădirea Parlamentului, un parlamentar este ţinut ostatic, în mod simbolic, în Palatul Buckingham, pentru ca familia regală să se asigure că Regina nu va păţi nimic.

Când Reginei i se prezintă discursul scris de conservatori anul acesta, ea este obligată să citească tot ce scrie în el. 

Rolul Reginei în Guvern

Ca şef al statului, Regina rămâne neutră în ceea ce priveşte politica. Ea nu are dreptul de a vota sau de a candida la o funcţie, dar joacă un rol-cheie ceremonial în cadrul Guvernului Marii Britanii. Regina Elisabeta a II-a se întâlneşte regulat cu prim-ministrul în exerciţiu.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie