Dezvăluiri: Guvernul Ungariei a folosit softul Pegasus pentru a spiona un fotograf

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Orban, liderul ultraconservator al Ungariei FOTO EPA-EFE

Specializat în fixarea pe peliculă a luxului inexplicabil în care se lăfăie reprezentanţii regimului condus de Viktor Orban, fotograful Daniel Nemeth a ajuns deja pe lista inamicilor interceptaţi ai premierului ungar.

Daniel Nemeth, 46 de ani, este un fotograf pe cât de discret, pe atât de neînfricat. Datorită fotografiilor sale, publicul poate afla despre viaţa de lux a anturajului lui Viktor Orbán, de la vacanţa pe iaht a ministrului de Externe Péter Szijjártó până la obscenitatea averii celui mai bogat om din Ungaria, Lorinc Meszaros, un prieten al premierului ultraconservator de la Budapesta. De fiecare dată, fotografiile sale au provocat scandal în ţara vecină, confirmând că apropiaţii lui Orbán au devenit în mod misterios imens de bogaţi după revenirea acestuia la putere în 2010.

Fapt aşteptat, fotograful a devenit incomod. De fapt, a ajuns atât de deranjant, încât autorităţile s-au interesat de activităţile sale prin intermediul programului de spionaj Pegasus, dezvăluie portalul Direkt36, preluat de cotidianul francez „Le Monde”.

Oficial, Pegasus este un program de spionaj menit să ajute autorităţile să prindă criminali şi terorişti. Însă acest program, conceput de o companie israeliană, a fost folosit în mod ilegal de mai multe ţări, de regulă autoritare, pentru a intercepta activişti, avocaţi, jurnalişti sau politicieni, după cum relevă o investigaţie jurnalistică publicată în vara acestui an de 16 instituţii internaţionale de presă. Un singur stat din Uniunea Europeană este menţionat în ampla anchetă jurnalistică, şi anume Ungaria, alături de ţări precum Arabia Saudită, Azerbaidjan, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, India, Kazahstan, Maroc, Mexic, Rwanda etc.

Comentând dezvăluirile despre Pegasus, jurnalistul „Le Monde” Martin Untersinger sublinia referitor la acest program că este „foarte sofisticat şi aproape invizibil”. Potrivit jurnalistului francez, Pegasus poate să se infiltreze în telefoane şi să extragă informaţii despre „fotografii, mesaje, contacte, istoricul accesărilor şi chiar să activeze camera sau microfonul”.

„Le Monde” scrie că Guvernul Orbán a folosit „intensiv” Pegasus împotriva unor jurnalişti şi opozanţi. Primul caz de spionaj prin intermediul Pegasus menţionat în legătură cu Ungaria este cel al jurnalistului Szablocs Panyi, al cărui număr de telefon se afla printre cele 50.000 infectate.

Spionat în timp ce era pe urmele unui iaht utilizat de anturajul lui Orban

O investigaţie jurnalistică publicată marţi de portalul Direkt36 arată că şi Daniel Nemeth a fost spionat prin intermediul Pegasus, programul lăsând urme pe două numere de telefon folosite de fotograf. Spionarea lui Nemeth a avut loc între 1 şi 9 iulie, precizează Direkt36, care a obţinut date în acest sens în urma unei analize efectuate de Citizen Lab din cadrul Universităţii din Toronto, unul dintre principalele centre din lume de cercetare a software-urilor de spionaj, şi laboratorul Amnesty International.

Peter Szijjarto în vacanţă FOTO Twitter @panyiszabolcs

În acele zile, fotograful se interesa pe internet despre călătoriile efectuate de un avion şi un iaht folosite de Viktor Orbán şi anturajul său. Nemeth a localizat iahtul în Napoli şi s-a deplasat imediat în acest oraş din Italia. Şi-a luat măsuri de precauţie, folosind o cartelă SIM nouă, dar nu a fost suficient pentru a scăpa de sub radarul regimului Orbán. Ambele numere au fost vizate de Pegasus, dar numai atâta timp cât s-a aflat pe teritoriul Ungariei.

Legislaţie foarte permisivă

Contactat pentru a oferi explicaţii în legătură cu spionarea lui Daniel Nemeth, Guvernul ungar a preferat să nu reacţioneze la dezvăluirile făcute de Direkt36. Însă, din momentul ieşirii la iveală a „Proiectului Pegasus”, puterea executivă a Ungariei repetă întruna că interceptările în cauză sunt „în conformitate cu legea”. În Ungaria, legea este foarte permisivă în privinţa interceptărilor, permiţându-le pentru o perioadă de trei luni în numele „securităţii naţionale”, notează „Le Monde”.

Ministrul de Interne şi secretarul de stat responsabil de aprobarea interceptărilor au fost audiaţi luni în Comisia parlamentară pentru exercitarea controlului asupra serviciilor secrete, dar conţinutul intervenţiilor lor au fost clasificate până în 2050. „Nu au negat că lideri politici şi jurnalişti au fost monitorizaţi”, s-a limitat să spună preşedintele comisiei la finalul audierii.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”