Dezbatere aprinsă între Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande înainte de turul doi de alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meci Sarkozy-Hollande în turul al doilea

Cei doi candidaţi din turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa, Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande, s-au contrat violent miercuri în timpul unei dezbateri televizate tensionate, dar care nu pare a fi acordat niciunuia un avantaj decisiv, relatează AFP.

Actualul preşedinte, conservatorul Nicolas Sarkozy, aflat în urmă în sondaje faţă de adversarul său socialist, spera să câştige câteva puncte datorită acestei dezbateri, singura organizată înainte de alegerile de duminica viitoare.

Discuţiile s-au purtat pe mai multe teme: manieră de conducere, economie, imigrare, energie nucleară. Acuzaţiile de minciună şi calomnie au fost schimbate de mai multe ori între cei doi.

"Minţiţi", a declarat Sarkozy în momentul în care Hollande susţinea că actualul preşedinte a condus o politică care i-a favorizat pe cei bogaţi. "Este evident un laitmotiv care ar trebui să fie insuportabil pentru mine dar care pare a fi o obişnuinţă în vorbele dumneavoastră", i-a răspuns Hollande.

Candidatul socialist era considerat favoritm cu 28,6 la sută din voturi obţinute în primul tur, pe 22 aprilie, faţă de 27,2 la sută obţinte de Sarkozy. Toate sondajele îl indică drept învingător duminică pe Hollande cu aproximativ 54 la sută din intenţiile de vot, deşi actualul preşedinte a reuşit să reducă puţin din diferenţă în ultimele zile, notează Mediafax.

Într-un decor sobru, amândoi îmbrăcaţi în costum negru şi cu o cravată neagră, cei doi oameni politici au început cu dezbaterea temei unităţii.

"Vreau să fiu preşedintele unităţii. Francezii s-au opus unul contra altuia, divizat, vreau să-i reunesc. Acesta este direcţia schimbării pe care o propun", a declarat Hollande, mai ofensiv decât era aşteptat şi echilibrat pe durata întregii dezbateri.

Declaraţia lui a fost contestată de către Sarkozy. "Am o dovadă al acestui spirit de unitate: nu au existat violenţe pe toată durata mandatului meu de cinci ani", a replicat conservatorul, citând reformele dificile pe care le-a introdus, un exemplu fiind reforma pensiilor. "Există cei care vorbesc despre unitate şi cei care o fac", a dăugat el.

Sarkozy a continuat prin a afirma că adversarul său nu poate să unească francezii deoarece a permis apropiaţilor să îl atace, comparând o serie de mitinguri ale lui Hollande cu cele ale Germaniei naziste.

"Domnule Sarkozy, nu vă stă bine să vă daţi drept victimă", a răspuns Hollande, continuând prin a declara că el condamnă "toate excesele".

Sarkozy şi-a acuzat adversarul că "mimează" stilul de oratorie al lui Francois Mitterrand, preşedintele socialist ales în 1981.

"Aveţi o prezidenţie parţială, partizană", a declarat Hollande. "Este o minciună", a replicat Sarkozy în două rânduri, înainte de a-i stigmatiza "aroganţa". "Sunteţi un mic calomniator", a adăugat acesta.

Sarkozy a prezentat în acel moment cazul Dominique Strauss-Kahn, fostul dierctor al FMI acuzat în mai multe dosare. "Nu ascult de un partid politic care a dorit să se adune în spatele lui Dominique Strauss-Kahn cu entuziasm", a adăugat preşedintele.

Pe fondul acestui dosar, Hollande a criticat bilanţul adversarului său. "Şomajul a crescut, competivitatea s-a degradat şi Germania se descurcă mai bine decât noi", a declarat Hollande.

"Germania a condus o politică opusă faţă de cea pe care o propuneţi dumneavoastră francezilor. Germania a introdus TVA-ul anti-relocat şi regula de aur pe care dumneavoastră o refuzaţi... Sper ca acest argument să nu se întoarc împotriva dumneavoastră", a declarat Sarkozy.

El a făcut referire la o creştere a cotei TVA pentru a finanţa protecţia socială scăzând în acelaşi timp taxele grele pe care companiile ar trebui să le plătească.

Regula de aur consistă în a trece în Constituţie întoarcerea la echilibrul finanţelor publice.
Vorbind mai mult despre facilităţi decât despre economie, Sarkozy a confirmat intenţiile de a introduce dreptul de vot străinilor care nu locuiesc în UE.

Această dezbatere a fost difuzată pe zeci de posturi de televiziune şi ar fi trebuit să fie urmărită de aproximativ 20 de milioane de telespectatori.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova