Detaşarea poliţiştilor români la Londra, un pas înainte, dar ineficient pe viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cerşetoria este una dintre problemele cu care se confruntă londonezii          FOTO: Mediafax

În prag de Olimpiadă, poliţia metropolitană londoneză şi poliţia română colaborează în ultima încercare de a elibera străzile Londrei de grupurile de cerşetori. Deşi era de aşteptat ca autorităţile să ia atitudine cu această ocazie, o asemenea abordare nu este valabilă pe termen lung.

Parteneriatul actual, desfăşurat în perioada Jocurilor Olimpice ar fi trebuit să facă parte dintr-o lege complexă împotriva traficului cu carne vie, aplicabilă pe termen lung în ambele sisteme operative (român şi britanic), susţine Eliza Galos pe blogul „The Independent”.

Această colaborare între poliţia din Londra şi cea din Bucureşti este chiar binevenită şi oferă posibilitatea de a împărtăşi metode de prevenire şi combatere a traficului uman. Cooperările anterioare pentru instrumentarea cazurilor de cerşetorie şi a celor infracţionale au scos la iveală faptul că mulţi copii romi erau aduşi în Marea Britanie şi folosiţi în scopuri ilegale. Rapoarte recente susţin că cele mai multe victime ale traficului de persoane din Uniunea Europeană provin din România.

Aceste raportări, se pare, că nu au fost luate în seamă de prezenta colaborare care se axează doar pe eliberarea străzilor, pe mici arestări şi pe punerea sub acuzare, comentează jurnalistul britanic. În cazul în care legile nu se vor adresa situaţiei din plan secund, cerşetorii şi infractorii mărunţi, de cele mai multe ori minori controlaţi de bande, vor reveni în forţă. 

Marea Britanie este conştientă că doar o soluţie drastică va avea efect. O asemenea soluţie este chiar schiţată în strategia Regatului Unit cu privire la traficul de fiinţe umane, care atrage atenţia că trebuie soluţionate problemele de fond ale traficului uman din ţările-sursă şi cele ale „cererii” de pe teritoriul britanic.

În cazul ţiganilor români, există factori negativi care conduc la exploatare: educaţia aproape inexistentă, sărăcia, marginalizarea în propria ţară şi exploatarea familiei. Dacă aceste probleme nu sunt luate în calcul şi rezolvate într-un fel sau altul, romii vor continua să vină pe străzile Londrei. În acelaşi timp, Marea Britanie trebuie să facă mai multe pentru a rezolva cererea de mână de lucru ieftină şi să ia în vizor grupurile sau indivizii lipsiţi de scrupule care exploatează imigranţii vulnerabili.

Un schimb adevărat de experienţă ar învăţa ofiţerii români să identifice victimele posibile ale traficanţilor chiar înainte de a ajunge în Marea Britanie. Românii ar mai putea învăţa cum să acorde o protecţie potrivită victimelor pentru a nu cădea, din nou, pradă exploatării, acest concept fiind aproape inexistent în România. În schimb, poliţiştii români ar putea explica omologilor englezi mecanismele de control şi de recrutare a cerşetorilor minori şi, de asemenea, să-i informeze despre structura familială şi strategiile de supravieţuire a familiilor de ţigani, spune Galos.

Dacă iniţiativa de cooperare dintre cele două forţe poliţieneşti ar include şi un răspuns echilibrat la infracţiuni, ar putea crea un precedent pozitiv în problema traficului de persoane. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG