Detalii inedite despre Brexit. Plebiscitul  privind apartenenţa Marii Britanii la UE a fost pus la cale într-o pizzerie din Chicago

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Versailles, Ialta sau Bretton Woods, locuri unde au fost luate decizii care au mişcat lumea, o pizzerie mohorâtă din Aeroportul Internaţional O’Hara din Chicago are toate şansele să intre la rândul ei în istorie. Aici premierul britanic David Cameron, acum demisionar, a ţinut o neobişnuită şedinţă privată, la capătul căreia a hotărât să organizeze referendumul privind apartenenţa ţării sale la Uniunea Europeană (UE), relatează slate.fr.

Cercetări mai amănunţite legate de locul unde a fost luată decizia organizării referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la UE au început de la un articol al jurnaliştilor George Parker şi Alex Barker în „Financial Times“. Potrivit celor doi, primele discuţii cu privire la Brexit ar fi avut loc în 2012, într-o pizzerie de la terminalul 3 al Aeroportului Internaţional O’Hara din Chicago, în timp ce David Cameron şi fostul ministru britanic de Externe William Hague încercau să-şi anime aşteptarea zborului către Londra vorbind despre posibilele implicaţii ale unui referendum legat de UE asupra Partidului Conservator. Aşezaţi în jurul unei mese, Cameron, Hague şi Ed Llewellyn, fidelul şef de cabinet al premierului britanic, au ajuns la concluzia că singura cale de a menţine unitatea taberei conservatoare în campania pentru alegerile generale din 2015 era promisiunea de a organiza un referendum privind poziţia Marii Britanii în UE, dezvăluie ei.

Înainte de cei doi jurnalişti, această reuniune fatală a fost evocată încă în august anul trecut de către Anthony Seldon, de la „Daily Mail“.

Presiunea ce apăsa în primăvara lui 2012 asupra lui David Cameron pentru organizarea unui referendum era aproape imposibil de oprit. Decizia a fost luată la 21 mai, în timpul unei şedinţe private Cameron-Hague ţinute într-o pizzerie din Aeroportul O’Hara din Chicago.

Deşi un reprezentant de la O’Hara a negat posibilitatea ca David Cameron să fi fost într-o pizzerie din incinta aeroportului, spunând că premierul britanic s-a aflat acolo doar în trecere, jurnalistul Robert Moore de la ITV dispune de informaţii ce confirmă relatările colegilor săi. Potrivit lui, liderul britanic a mâncat la o pizzerie de la terminalul 3 în timp ce aştepta, după summitul NATO de la Chicago, un zbor al American Airlines către Londra. Jurnalistul britanic s-a întreţinut atunci cu Kim Darroch, fostul consilier pentru securitate naţională al lui David Cameron.

Potrivit slate.fr, este vorba de Pizzeria UNO, singura cu mese la acea vreme de la terminalul 3 al Aeroportului Internaţional din Chicago.

Client nemulţumit de Pizzeria UNO FOTO slate.fr

Cu toate că nu este o pizzerie pe placul tuturor clienţilor, ea are toate şansele să intre în istorie ca fiind locul unde a fost luată decizia care a dus la demisia lui David Cameron din postul de prim-ministru, la prăbuşirea lirei sterline, la panică pe pieţele mondiale şi care ar putea aduce recesiune şi chiar destrămarea Regatului Unit, conchide slate.fr.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani